Feyenoord este una dintre cele mai câștigate echipe în urma Campionatului Mondial din Brazilia.
Naționala Olandei a terminat pe locul 3, iar trei dintre jucătorii conduși de Louis Van Gaal la turneul final au aparținut clubului din Rotterdam.
Doi dintre ei a fost deja vânduți: Bruno Martins Indi, pentru 8,5 milioane de euro la FC Porto, și Daryl Janmaat, la Newcastle, iar Stefan de Vrij a primit și el oferte importante.
În acest sens, pentru a compensa plecările, șefii clubului olandez au realizat un transfer, iar Khalid Boulahrouz este de săptămâna trecută jucătorul lui Feyenoord.
Fundașul de 32 de ani, care a mai jucat la Chelsea, Sevilla, VfB Stuttgart sau Sporting, a semnat un contract valabil pentru un sezon.
El a avut parte de o prezentare de gală în fața suporterilor lui Feyenoord: a fost adus la mijlocul terenului cu un elicopter și în momentul în care a pășit pe suprafața de joc, a fost aplaudat frenetic de toți cei aflați în tribune.
Sursa video: Telegraaf.nl