DE NEOPRIT! Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Belgiei



024 августа 2015
FOTO: ibtimes.co.uk

Lewis Hamilton este de neoprit. Britanicul a câştigat Marele Premiu al Belgiei, acesta fiind al şaselea său succes în sezonul actual. Pe locul doi s-a clasat Nico Rosberg, iar podiumul a fost completat de Romain Grosjean.

Lewis Hamilton nu a avut emoţii în cursa de la Spa-Francorchamps. Campionul Mondial în exerciţiu a avut un start perfect din pole position şi şi-a păstrat prima poziţie până la finalul etapei.

În schimb, coechipierul său, Nico Rosberg a început într-un ritm mult mai lent şi a coborât până pe locul şase. Rosberg a revenit după prima intrare la boxe pe locul secund, poziție pe care nu a mai cedat-o până la finalul cursei.

Marele ghinionist al zilei a fost Sebastian Vettel. Germanul a ratat prezenţa pe podium după o pană suferită în penultimul tur, iar locul trei i-a revenit lui Romain Grosjean, care nu a mai terminat o cursă pe podium din 2013.

Marele Premiu al Belgiei a fost abandonat de Nico Hulkenberg, Pastor Maldonado, Carlos Sainz şi Daniel Ricciardo, care au renunţat la luptă din cauza defecţiunilor tehnice.

După victoria de la Spa-Francorchamps, Lewis Hamilton a acumulat 227 de puncte în clasamentul general şi are cu 28 mai multe decât Nico Rosberg şi cu 68 mai multe decât al treilea clasat, Sebastian Vettel.

Următoarea etapă din Marele Circ va avea loc în Italia, pe şase septembrie, iar până la sfârşitul sezonului au mai rămas şase etape.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑