Zimbru Chişinău - Speranţa Cahul, scor 5:0



 

Zimbru Chişinău s-a distrat cu Speranţa Cahul în cea de-a 16-a etapă din Divizia Naţională. "Galben-verzii" au învins cu 5-0, într-un meci în care Dedov şi Cojocari au reuşit câte o dublă, marcând goluri spectaculoase.

După câteva ocazii clare gol, Zimbru a reuşit să deschidă scorul în meciul cu Speranţa abia la sfârşitul primei reprize. Andrei Cojocari a şutat puternic de la marginea careului şi a înscris primul său gol de la revenirea sa la Zimbru. "Galben-verzii" au mai marcat o dată până la pauză, prin Alexandru Dedov.

"De la început nu părea un meci uşor, dar, după ce am marcat primul gol, ne-am dezlănţuit şi am reuşit să mai marcăm. Sunt bucuros pentru toată echipa pentru că am luat trei puncte", a declarat jucătorul Zimbru Alexandru Dedov.

Dedov şi Cojocari şi-au mai trecut câte o dată numele pe lista marcatorilor în repriza secundă. Ultimul a reuşit să înscrie golul patru al gazdelor cu un şut de la aproximativ 30 de metri.

"Am vrut foarte mult să marchez. Colegii şi antrenorii îmi spuneau că e timpul să înscriu, că deja de mult timp sunt la echipă. Am marcat chiar două goluri şi asta e foarte bine. Voi lucra în continuare ca să înscriu în fiecare meci", a menţionat jucător Zimbru Andrei Cojocari.

Dan Spătaru a stabilit rezultatul final de 5-0 în minutul 61, iar Zimbru a obţinut cea mai categorică victorie din acest sezon. De cealaltă parte, Speranţa a suferit a opta înfrângere consecutivă.

"Situaţia la club este una complicată. Acest fapt nu are cum să nu afecteze starea jucătorile şi a echipei în general", a precizat antrenorul Speranţa, Vitalie Mardari.

În urma acestei victorii, Zimbru a urcat pe locul şase în clasament, acumulând 27 de puncte, fiind la patru puncte distanţă de podium.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑