Fondul Comun 2014 - Concurs de selectare a proiectelor
În urma implementării cu succes şi a experienţei pozitive a Programului Fondul Comun 2010-2011 și 2012-2013, Parteneriatul European pentru Democraţie (EPD), împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, are plăcerea de a lansa o nouă rundă a Fondului Comun 2014.
Principalul scop al Programului este de a susţine proiecte ce au la bază ideea Parteneriatului UE-Moldova, prin care va fi consolidat nivelul de democraţie, va fi împărtăşită experienţa semnificativă acumulată de alte ţări în procesul de tranziţie spre democraţie şi vor fi dezvoltate noi parteneriate.
Reflectând scopul general, Programul Fondul Comun invită ONG-urile să aplice cu proiecte de scurtă durată, care să corespundă cu următoarele criterii:
1. Proiectele trebuie să fie bazate pe ideea de Parteneriat UE-Moldova. Acestea urmează a fi axate pe schimbul de cunoştinţe şi experienţă între organizaţiile din UE şi din Moldova, şi să stimuleze colaborarea între aceste organizaţii. În acest context, sunt binevenite proiectele care servesc ca mecanism de creare a relaţiilor de cooperare pe termen lung. Activități care nu au drept scop stabilirea relațiilor de parteneriate vor fi evitate.
2. Vor fi favorizate proiectele care prezintă originalitate, metode noi de cooperare, tipuri noi de activităţi şi proiecte bazate pe colaborare. De evitat proiectele care vor duplica activități existente sau implementate deja.
3. Proiectele trebuie să se încadreze în unul sau mai multe dintre următoarele domenii:
- Transnistria : advocacy pentru drepturile omului, dezvoltarea mass-mediei independente, iniţiative civice locale, dezvoltarea capacităţilor Organizaţiilor Societăţii Civile şi susţinerea consolidării încrederii;
- Mass-media: susţinerea ziarelor independente (în special din regiuni), surse de ştiri online, posturi de radio independente şi instruiri pentru jurnalişti;
- Activism civic local: stimularea societăţii civile din regiuni, oraşe şi sate mici mai puţin dezvoltate;
- Tranziţia spre democraţie: susţinerea reformelor necesare pentru consolidarea tranziţiei democratice din Moldova (sectorul judiciar şi de securitate, legea electorală etc.);
- Procesul de Integrare în UE: educarea cetăţenilor privind UE, abordarea paşilor necesari pentru a înainta în procesul de integrare.
- Participarea tinerilor în domeniile sus menţionate: implicarea tinerilor şi tinerii ca actori activi în domeniile menţionate.
4. Proiectele axate pe schimbul de know-how din Europa Centrală sunt încurajate şi recomandate.
Durata proiectelor: până noiembrie 2014.
Valoarea proiectelor : de la 10.000 până la 15.000 USD. Activităţile susţinute prin Programul Fondului Comun pot fi deplin finanţate de Fondul Comun sau co-finanţate.
Propunerea de Proiect va include următoarele documente:
1. Conceptul de Proiect (Anexa A), care nu va depăşi 7 pagini, în limbile Engleză, Română sau Rusă;
2. Buget (Anexa B);
3. Copia Certificatului de Înregistrare a Solicitantului;
4. Copia Certificatelor de Înregistrare a Partenerilor implicaţi în proiect;
5. Acord de Parteneriat cu specificarea contribuţiei (după caz) şi rolului fiecărui partener;
6. CV-ul Managerului de Proiect.
Termenul limită: 31 Ianuarie 2014, 17:00, ora Moldovei.
Depunerea Proiectului:
Vă rugăm să depuneţi Propunerea de Proiect la Coordonatorul EPD Stela Cudalb prin email epd@partnershipfair.eu sau la următoarea adresă: str. 31 August 1989, nr. 98, etaj 3, oficiul Fundaţiei Est-Europene, telefon de contact (+373 22) 235-343 (extensia 120). Dosarele incomplete sau recepţionate după termenul limită nu vor fi considerate.
Parteneriat European pentru Democraţie (EPD) este o organizaţie europeană independentă care sprijină dezvoltarea democraţiei în afara Uniunii Europene. Organizaţia reprezintă o reprezintă o platformă pentru instituţiile europene civile şi politice care activează în domeniul de asistenţa a democraţiei. Misiunea EPD este de a pleda pentru o prezenţă mai puternică a susţinerii democraţiei pe agenda UE, pentru a face schimb de experienţă cu privire la asistenţa democraţiei între diferiţi constituenţi şi pentru a oferi granturi mici organizaţiilor partenere în acest domeniu (www.epd.eu).