Fostul selecţioner al Moldovei Igor Dobrovolski a fost prezentat oficial la Veris! Tehnicianul, în vârstă de 46 de ani, a vorbit în premieră de ce a plecat de la Dacia, de ce pauza luată a durat cinci luni şi a promis că nu va mai înjura în public. În primul rând, însă, Dobrovolski a dezvăluit de ce a ales să revină în fotbal anume la formaţia Veris Chişinău.
"Doar nu am luat o echipă din campionatul raionului. Atunci aş putea zice de un pas înapoi. Aici e o ligă superioară. Totate echipele sunt egale. Toate se bat la titlu. Am văzut ambiţiile clubului, realizările oamenilor de aici, planurile pentru viitor. Asta m-a motivat", a declarat antenorul echipei Veris, Igor Dobrovolski.
Ultimul loc de muncă a lui Dobrovolski a fost Dacia, echipă pe care a pregătit-o timp de trei ani. Astfel, acesta s-a întors în fotbal după o pauză de cinci luni.
"M-aţi prins de multe ori cum înjuram. Am ajuns la limită. În permanenţă a fost tensiune, iar asta m-a influenţat negativ. Am avut nevoie de pauză. Îmi apăruse greaţă faţă de fotbal. Iar acum am o dorinţă de a reveni. Nu voi mai înjura. Staţi liniştiţi. Mi-am schimbat comportamentul", a menţionat Dobrovolski.
Folstul selecţioner a mai spus cu ce s-a ocupat în perioada în care a stat departe de gazon.
"La pescuit stau liniştit lângă apă. Nu sunt pescar înrăit. Dacă prind ceva - bine, dacă nu - la fel e bine. Stau liniştit. Nu fug dacă văd că am prins ceva. Mă apropii calm, apoi bag undiţa înapoi în apă", a adăugat Igor Dobrovolski.
Potrivit oficialilor clubului Veris, Igor Dobrovolski a semnat un contract pe termen nelimitat, însă poate pleca oricând de la echipă, dacă va dori acest lucru.