Viitor sumbru pentru Zimbru! Din cauza crizei financiare, mulţi jucători nu exclud faptul că pot pleca de la club.
Majoritatea stranierilor au părăsit deja formaţia, iar staff-ul tehnic a convocat mai mulţi jucători tineri de la Zimbru-2, pentru a se pregăti cu prima echipă. Echipa se va baza în partea a doua a campionatului pe jucători autohtoni, însă nici aceştia nu ştiu dacă vor rămâne, din cauza crizei financiare din ultima perioadă.
- Am multe gânduri referitor la plecare, dar din păcate nu tot timpul gândurile se transformă în fapte, a declarat portarul Zimbru, Nicolae Calancea.
- Cel mai probabil, după sărbători mă voi întoarce la Dacia, dar şi acolo nu ştiu ce va fi. Nu am vorbit cu conducerea. Aş vrea foarte mult să-mi încerc puterile într-un alt campionat, a spus atacantul Zimbru Oleg Molla.
În ultima perioadă, din cauza crizei, jucătorilor li s-au tăiat din salarii, iar acest fapt a cauzat plecare a mai multor fotbalişti.
- Vom mai negocia şi vom vedea ce se va decide până la urmă. Dar cred că totul se va hotărî după sărbători. Acum, câteva zile, ne mai antrenăm şi vom pleca în concediu, a spus mijlocaşul Zimbru Oleg Şişchin.
Luna trecută, Zimbru a rămas fără georgianul Leva Korgalidze, rusul Akhmet Barakhoev, ucraineanul Andriy Derkach, dar şi românul Daniel Bălaşa. Tot atunci, conducerea clubului l-a demis pe antrenorul Oleg Fistican. Zimbru este pe locul şapte în Divizia Naţională, aceasta fiind cea mai slabă clasare din istorie după prima jumătate a campionatului.
sursă-publika.md.