Campionatele Mondiale si Europene de fotbal se pot difuza gratuit

În cazul în care statele membre consideră aceste competiţii drept evenimente de importanţă majoră pentru societatea lor, ele pot impune, pentru a asigura accesul unui public larg la acestea, ca respectivele competiţii să fie difuzate la o televiziune gratuită.

Directiva referitoare la desfăşurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune permite statelor membre să interzică difuzarea în exclusivitate a evenimentelor pe care le consideră de importanță majoră pentru societatea lor, în cazul în care o astfel de difuzare ar lipsi o parte importantă a publicului de posibilitatea de a urmări aceste evenimente la o televiziune gratuită. Fédération Internationale de Football Association (FIFA) organizează faza finală a Campionatului Mondial de Fotbal (Campionatul Mondial), iar Union of European Football Associations (UEFA) organizează Campionatul European de Fotbal (EURO). Vânzarea drepturilor de difuzare la televiziune a acestor competiții constituie pentru acestea o sursă importantă de venituri.

Belgia și Regatul Unit au întocmit fiecare o listă a evenimentelor considerate de importanță majoră pentru societatea lor. Aceste liste conțineau printre altele, în cazul Belgiei, toate meciurile fazei finale a Campionatului Mondial şi, în cazul Regatului Unit, toate meciurile fazei finale a Campionatului Mondial și a EURO. Aceste liste au fost trimise Comisiei, care a decis că sunt compatibile cu dreptul Uniunii. Cu toate acestea, FIFA şi UEFA au atacat aceste decizii în fața Tribunalului, contestând faptul că toate aceste meciuri pot constitui evenimente de importanţă majoră pentru publicul din aceste state. Întrucât Tribunalul a respins 2 acţiunile lor, FIFA şi UEFA au formulat recursuri în faţa Curţii de Justiţie.

În concluziile prezentate astăzi, avocatul general Niilo Jääskinen analizează mai întâi repartizarea competenţelor între statele membre şi Comisie în ceea ce priveşte interdicţia difuzării în exclusivitate a evenimentelor care au o importanţă majoră pentru societate. Astfel, acesta constată că, potrivit directivei, statele membre sunt singurele competente să elaboreze listele naţionale prin care se urmărește să se asigure transmiterea evenimentelor care au o importanţă majoră pentru societate la televiziunea gratuită. În această privinţă, statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a alege măsurile pe care le consideră cel mai bine adaptate pentru a atinge, în contextul particularităţilor culturale şi sociale naţionale, obiectivul directivei care constă în asigurarea libertății de difuzare a programelor de televiziune.

În consecinţă, în opinia lui Jääskinen, controlul pe care Comisia este abilitată să îl realizeze asupra modului de exercitare a puterii discreționare a statului membru privind stabilirea listelor naţionale este limitat la verificarea existenței unei erori vădite de apreciere. Astfel, Comisia este îndeosebi obligată să verifice procedura de elaborare a listelor naţionale în raport cu criteriile de transparenţă şi de claritate şi să se asigure că evenimentele desemnate de statele membre pot fi considerate efectiv ca fiind de importanţă majoră pentru societate. În plus, Comisia trebuie să asigure ca listele naţionale să nu prevadă o derogare mai largă de la libertăţile fundamentale decât cea stabilită de directivă. De asemenea, Comisia trebuie să controleze listele naţionale din punctul de vedere al principiilor generale, precum interzicerea discriminării pe motive de cetăţenie sau de naţionalitate. Totuşi, în opinia avocatului general, controlul Comisiei trebuie să fie de natură obiectivă şi să aibă o întindere limitată.

Cu toate acestea, în cadrul procesului decizional al Comisiei, verificarea listelor naţionale nu poate în niciun caz să se rezume la un automatism. Dimpotrivă, Comisia este obligată, în limitele competenţei sale, să respecte în special principiul bunei administrări, care implică obligația de a examina, cu atenție şi imparțialitate, toate elementele relevante ale speței. Un asemenea control nu exclude însă repetarea unor formulări identice în deciziile sale, din moment ce criteriile în raport cu care Comisia verifică eroarea vădită de apreciere a statelor membre rămân neschimbate.

În acest context, avocatul general subliniază că controlul care trebuie să fie exercitat de Tribunal cu privire la aplicarea de către Comisie a competenţei sale de verificare trebuie de asemenea să se limiteze la a analiza dacă Comisia a constatat sau a respins întemeiat existența unei erori vădite comise de statul membru în cauză. În continuare, avocatul general constată că, prin faptul că a rezervat statelor membre posibilitatea de a elabora lista evenimentelor de importanţă majoră pentru societatea lor, legiuitorul Uniunii intenţiona să concilieze obiectivul privind libertatea de prestare a serviciilor în domeniul difuzării programelor de televiziune şi cel privind garantarea dreptului la informaţie în contextul diversităţii culturale a statelor membre. Astfel, restricţia privind această libertate fundamentală a fost anume privită de legiuitorul Uniunii ca indispensabilă pentru garantarea accesului unui public larg la evenimentele de importanță majoră pentru societate. Ca atare, aceasta trebuie considerată, în principiu, justificată şi, în consecință, proporţională.

În ceea ce priveşte argumentul FIFA şi al UEFA potrivit căruia limitarea difuzării în exclusivitate a evenimentelor sportive organizate de acestea ar aduce atingere dreptului lor de proprietate, avocatul general Jääskinen precizează că, în măsura în care dreptul de proprietate legat de difuzarea de evenimente sportive nu este definit nici în dreptul național nici în dreptul Uniunii, domeniul său de aplicare depinde, în mod fundamental, de dispoziţiile care prevăd limitele acestuia, precum directiva. Pentru acest motiv, măsura în cauză nu constituie un obstacol în calea dreptului de proprietate în sensul Cartei drepturilor fundamentale.

În sfârşit, avocatul general Jääskinen propune Curţii să confirme că, deşi Campionatul Mondial şi EURO sunt menţionate în directivă cu titlu de exemplu ca evenimente de importanţă majoră pentru societate, aceasta nu înseamnă că respectivele evenimente sportive în integralitatea lor pot, în toate cazurile, să fie incluse pe lista naţională independent de interesul pe care ele îl suscită în statul membru în cauză. În schimb, menţionarea Campionatului Mondial şi a EURO în directivă presupune că, atunci când înscrie meciurile din aceste competiţii pe lista naţională, statul membru nu este obligat să includă în înştiinţarea sa către Comisie o motivaţie specială privind caracterul lor de evenimente de importanţă majoră pentru societate.

În aceste condiţii, avocatul general Jääskinen consideră că Tribunalul şi-a exercitat în mod corect controlul jurisdicţional şi, în consecinţă, propune Curţii să respingă recursurile în integralitatea acestora.