După dubla susţinută cu echipa naţională de fotbal a Moldovei, în preliminariile Campionatului Mondial din Brazilia 2014, mai mulţi internaţionali ai noştri se întorc la echipele lor de club, în Rusia, unde, în acest week-end, se dispută o nouă etapă în competiţia internă. Runda a douăsprezecea programează partide extrem de interesante, noi având posibilitatea să urmărim la lucru jucătorii pe care selecţionerul Ion Caras se bazează în actuala campanie.
Astfel, sâmbătă, de la orele 15.00, Kuban Krasnodar, cu Namaşco şi Armaş, fundaşul fiind încă accidentat, în lot, se deplasează pe terenul bogaţilor de la Zenit St. Petersburg.
De la orele 17.30, Krasnodar, cu tânărul mijlocaş Lambarschi, va juca împotriva celor de la Alania, unde în apărare va fi şi internaţionalul nostru, Bulgaru.
Duminică, de la orele 12.00, Picuşceac va încerca să înscrie în poarta celor de la Terek Groznîi, pentru echipa sa, Amkar Perm.
În aceeaşi zi, de la orele 16.45, Dinamo Moscova, cu Emil Caras în staff-ul tehnic, se deplasează pe terenul celor de la Mordovia.
De la orele 19.00, Rostov, cu saşa Gaţcan printre titulari, va primi replica puternicei Lokomotiv Moscova.
Runda se încheie luni, când, de la orele 18.00, Krylia Sovietov întâlneşte Volga. După excelente evoluţii cu Ucraina şi San Marino, căpitanul Moldovei, Alexandru Epureanu, nu poate lipsi din distribuţia defensivă a gazdelor.