Marţi, 20 noiembrie, la terenul de mini-fotbal de la CSCT Buiucani din Chişinău, a avut loc un meci amical inedit, în care s-au întâlnit selecţionata veteranilor fotbalului moldovenesc şi echipa deţinuţilor de la Penitenciarul numărul 15 din Cricova, care este campioană a Moldovei printre instituţiile penitenciare.
La această acţiune au fost prezenţi Veaceslav Ceban, director deneral interimar al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, alţi oficiali, veterani ai fotbalului, rude şi prieteni ai deţinuţilor. Echipa Penitenciarului numărul 15 din Cricova a primit din partea FMF mingi şi cadouri.
- Fotbalul este o modalitate pentru deţinuţi de a se reintegra în societate. Vom organiza şi în viitor asemenea acţiuni sportive a declarat Pavel Cebanu, preşedintele FMF.
Ideea disputării unui astfel de meci aparţine FMF şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare în persoana Directorului General interimar, Veaceslav Ceban, care este un fan al fotbalului. La iniţiativa lui, echipa lucrătorilor de la instituţiile penitenciare a participat anul acesta la Campionatul European din Iaşi, România.
Începând cu anul 2000, forul fotbalistic organizează partide între instituţiile penitenciare, iar din 2007 se desfăşoară campionatul, la care participă mai multe echipe repartizate în 4 regiuni.
sursa-fmf.md.