Stoyanov, la un pas să semneze cu Botev



028 decembrie 2012

Sheriff este foarte aproape să rămână fără de unul din cei mai buni portari din Moldova. Bulgarul, Vladislav Stoyanov este la un pas să semneze cu echipa Botev, locul 11 în Campionatul din Bulgaria. Despre aceasta a anunţat presa de la Sofia.

- Contractul lui Stoyanov cu Sheriff expiră în vara anului 2013, în cazul în care nu va fi transferat acum, acesta va semna peste aproximativ 6 luni. Conducerea Galben-negrilor, speră să-l vândă pe Stoyanov în Rusia, dar aceasta este puţin probabil. A doua opţiune pentru Botev este portarul polonez, Wojciech Kovalevsky. Botev a vrut să-l transfere pe Stoyanov încă din vara anului 2012, dar nu a reuşit.De serviciile lui Stoyanov a fost interesată și CSKA Sofia a scris presa din Bulgaria.

Vladislav Stoyanov, în vârstă de 25 de ani, a jucat doar 10 partide pentru Sheriff în acest sezon, în campionat. Acesta nu a evoluat în ultimele 6 meciuri pentru Galben-negri. Ultima dată Stoyanov a jucat în partida Milsami - Sheriff, scor 3-0. Vladislav Stoyanov a jucat 53 de meciuri pentru Sheriff în campionat, din sezonul 2009/2010 până acum.

În tricoul galben-negrilor, acesta a devenit dublu campion al Moldovei și a câştigat Cupa Moldovei, iar în 2010 a fost desemnat, cel mai bun portar al anului în Moldova. Pe lângă Sheriff, Stoyanov a mai jucat la Chernomorets Burgas, Pomorie şi Naftex Burgas. Pentru naţionala Bulgariei, Stoyanov a bifat 5 partide.

eurotv.md.

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑