Sâmbătă, 29 decembrie, la Chişinău, la Gossip Lounge Club, strada Mircea cel Bătrân numărul 7, cu începere de la orele 10:30, va avea loc lansarea cărţii Eurofotbal cu aromă de miazăzi, semnată de Christian Frisk.
Volumul reprezintă un jurnal al autorului, în care fotbalul este folosit ca pretext pentru plăsmuirea realităţilor din societatea moldovenească. Paginile acestei cărţi s-au născut cu ocazia Campionatului European de fotbal din 2012, comentat de autor la postul public, Moldova 1.
- Vă aştept pe toţi la locaţia stabilită, să discutăm liber despre fotbal, despre sport şi despre necesitatea educaţiei prin sport. Volumul de faţă doreşte să fie un bun ambasador al sportului, iar pentru ca proiectul de revitalizare şi reinventare a sportului în Republica Moldova să reuşească, e nevoie de ajutorul tuturor, a spus autorul.
Mai multe personalităţi ale sportului, jurnalismului şi vieţii academice din Republica Moldova sunt invitate mâine la cuvânt.