- Supercupa Europei la fotbal s-ar putea disputa peste câţiva ani la Chişinău! Declaraţia a fost făcută de preşedintele FMF, Pavel Cebanu, în cadrul emisiunii Arena Publika. Singura condiţie este să construim cât mai repede o arenă de 25 de mii de locuri.
Chiar dacă nu avem încă un stadion naţional, Pavel Cebanu promite că ţara noastră va organiza Supercupa Europei la Chişinău.
- Acum este foarte important să avem un stadion de 25 de mii de locuri. UEFA a luat decizia că Supercupa Europei nu se va mai disputa la Monaco, cum a fost câţiva ani buni şi se va da la ţările mici. Eu promit că dacă vom avea stadion, dacă va fi construit, peste un an, doi, Supercupa se va juca la Chişinău, a declarat preşedintele FMF.
Până în acest moment, pentru construcţia viitoarei arene nu a fost găsit finanţator şi nici măcar un loc potrivit unde să se afle stadionul. Moldova nu mai are o arenă naţională din 2007, când Stadionul Republican a fost demolat.
publika.md.