Dacă doreşte să ajungă în Liga Europei, Milsami este practic obligată să bată pe Speranţa.
Vulturii lui Ştefan Stoica sunt favoriţi cerţi în această partidă. Toate elementele care contează în fotbal sunt de partea orheienilor: locul 5 faţă de poziţia a 12-a, 24 de puncte faţă de doar 5, experienţa în plus, forma în care se află, şi desigur fotbalişti care pot face diferenţa în orice clipă.
Pe hîrtie Milsami are practic asigurate cele 3 puncte puse în joc. Însă pe teren socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea de la piaţă. Speranţa este o formaţia care poate să surprindă pe contre, sau să se baricadeze în apărare. Remizele 1-1 cu Zimbru şi Dacia, 0-0 şi 1-1 cu Nistru, 2-2 cu FC Costuleni ne vorbeşte despre faptul că trupa lui Oleg Bejenari şi Vitalie Culibaba este capabilă de surprize.
Milsami oscilează în evoluţii. După succesul 3-0 cu Sheriff, a urmat o înfrîngere cu 0-2 pe terenul lui FC Tiraspol. Ultima partidă a fost câţtigată cu 2-0 în faţa celor de la Iskra-Stal.
Prima partidă dintre cele două combatante a fost una spectaculoasă. Milsami a câştigat cu 3-2.
Speranţa - Milsami, sâmbătă, 17 noiembrie ora 13:00
Echipe probabile:
Speranţa: Melenciuc, Mîţa, Prodan, Ciorbadji, Celeadnic, S.Namaşco, A.Namaşco, Cricimar, V.Rassulov, Bobiev, O.Andronic
Milsami: Negai, Simao, Wellington, Stadiiciuc, Naziri, Gîrlă, Gheţi, Casabella, Fereirra, De Paula, Boghiu.