Avancronica jocului Nistru Otaci - Milsami Orhei



Partida dintre Nistru Otaci şi Milsami Orhei se anunţă, în ciuda startului slab de campionat al otăcenilor, una foarte echilibrată. Se ştie că toate echipele din Moldova se feresc de această deplasare grea, în primul rând cauzată de starea drumurilor, spre Otaci.

Gazdele doresc să obţină prima victorie în actuala stagiune, după ce, în primele douăsprezece etape, au strâns doar patru puncte, după tot atâtea remize. Echipa se prezintă evident subţiată faţă de stagiunea trecută, în care era capabilă să încurce marile forţe ale campionatului nostru.

Pe de altă parte, Milsami are nevoie de constanţă. Echipa a alternat jocurile bune, cu cele rele. Alternanţa s-a păstrat şi la rezultate, înfrângeri contra Academiei fiind precedate de puncte luate cu formaţii mai bine cotate decât studenţii chişinăueni.

Impulsionaţi de antrenorul german Rainer Zobel, oaspeţii vin la Otaci cu gândul la victorie. Milsami a simţit gustul cupelor europene şi, cu siguranţă, doreşte să îşi îmbunătăţească poziţia în clasament.

Actualmente, Milsami ocupă locul al şaptelea, cu 18 puncte şi un golaveraj de 18-14. Nistru are cel mai slab atac din prima ligă, cu doar patru goluri reuşite până acum, ceea ce înseamnă foarte puţin, adică un gol la trei meciuri. ambele formaţii vin după înfrângeri usturătoare, înainte de pauza pentru naţională.

Nistru a cedat în faţa propriilor fani, 0-3 cu Olimpia Bălţi, iar Milsami s-a înclinat pe terenul Academiei, 1-3.

În 2011, ca un fapt interesant, antrenorul român Ştefan Stoica, de la Milsami, a fost demis în urma unei înfrângeri cu Nistru. În primul meci, Milsami s-a impus cu 2-0, după reu`şitele lui Traore şi Boghiu, actualul golgeter al campionatului.

Partida va începe la orele 15.00, mâine, pe stadionul din Călărăşeuca.

Echipele probabile

Nistru: Chirilov, Călin, Arabadji, Burghiu, Bîcov, Cucerenco, Ucraineţ, Cemîrtan, Truhanov, Soppo, Murguleţ

Milsami: Moraru, Simao, Wellington, Sosnovschi, Gheorghiu, Furdui, De Paula, Stoleru, Ferreira, Fernandes, Boghiu.

Источник – MOLDOVA.sports.md


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑