Naţionala de tineret a Moldovei a suferit o nouă înfrângere. Tricolorii au cedat cu 0-2 în deplasarea din Serbia.
Lazovic şi Mudrinski au marcat pentru balcanici, care mai puteau marca în acest meci.Tricolorii mici au început mai bine partida şi în decurs de 4 minute au ratat două ocazie. În minutul 2 Maxim Antoniuc a centrat periculos de pe partea stângă, dar fundasii au degajat balonul în corner din faţa lui Constantin Iavorschi. Cornerul a fost executat de Anatolie Cheptine, dar balonul a fost prins de portarul sârb Aleksic. Peste două minute Alexandru Vremea l-a lansat bine pe Maxim Antoniuc, care a intrat în careu, dar la centrarea lui s-a opus un fundaş sârb.
Gazdele şi-au arătat colţii pentru prima dată în minutul 7. Lazovic a centrat periculos de pe partea dreaptă, balonul a trecut prin faţa porţii noastre, dar din fericire nu a fost reluat în poartă de nici un jucător al selecţionatei antrenate de Aleksandr Jankovic. Şi totuşi peste 6 minute s-a făcut 1-0 pentru Serbia. Totul a pornit de la Malbasic, care a şutat puternic de la 16 metri, iar balonul deviat de portarul Rusu a lovit transversală şi s-a întors în teren. Primul la balon a ajuns Darko Lazovic, care a şutat puternic de la 12 metri, iar mingea deviată de un fundaş s-a oprit în poartă.
Imediat după reuşita ex-yugoslavilor, Moldova a încercat să restabilească egalitatea, însă tot sârbii au fost mai periculoşi. Moldova s- trezit din şoc în minutul 28. Antoniuc a centrat periculos de pe partea stângă, dar lui Iavorschi nu i-au ajuns câţiva centimetri ca să egaleze situaţia pe tabela de marcaj.
Serbia nu a stat mult pe gânduri şi a reluat atacurile. În minutul 31 Mudrinski a şutat periculos de la 24 de metri, dar balonul deviat de un fundaş a trecut pe lânga poartă. În urma cornerului executat de Lazovic, Gudelj a scapat singur cu Rusu, dar portarul nostru s-a opus la execuţia jucătorului sârb. Peste 5 minute sârbii au marcat pentru 2-0. În urma unui atac pe partea dreaptă balonul ajunge la Mudrinski, care inscrie cu un şut bine plasat de la 16 metri. Finalul primului mitan a fost dominat de Serbia, însă prima parte s-a încheiat cu victorie Serbiei scor 2-1.
Partea secundă a început cu două ocazii ale sârbilor. Lazovic a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, dar balonul a trecut peste poartă. Tricolorii noştri au pus în pericol poarta sârbilor când Jardan a şutat de la 30 de metri, dar s-a opus portarul gazdelor. A venit şi un un şut a lui Antoniuc de la 25 de metri, dar portarul sârbilor a fost atent.
Sârbii nu s-au lăsat mai prejos şi au luat cu asalt poarta nostră. Rusu s-a opus la şutul lui Lazovic de la 16 metri. Rodic a centrat de pe partea stângă, iar Mudrinski a reluat pe lânga poartă. Lazovic a centrat de pe partea dreaptă, iar Rodic a reluat cu capul peste poartă. Malbasic a şutat periculos de la 14 metri, dar Jardan a degajat în corner. În urma cornerului Krsticic a trimis o torpilă spre poarta noastră, dar balonul a trecut peste transversală. În minutul 80 Lazovic a şutat periculos de la 8 metri, dar balonul a trecut pe lânga poartă.
Peste 5 minute Malbasic a şutat periculos de la 18 metri, dar balonul a trecut peste bara transversală. În minutul 86 Lazovic a executat cornerul, iar Kosanovic a reluat cu capul peste poartă. Ultimele ocazie au aparţinut tot Serbiei. Krsticic care a centrat din corner, iar la şutul cu capul a lui Rodic s-a opus Denis Rusu. Acelaşi Rusu s-a opus la şutul lui Milivojevic din 6 metri.
Serbia U-21 - Moldova U-21 2-0 (2-0)
Goluri: Lazovic, 13 - 1-0, Mudrinski, 36 - 2-0
Serbia U-21: Aleksic (Kirovski, 59) Medojevic, Gudelj (Petkovic, 77), Mudrinski, Lazovic, Despotovic (Milivojevic, 59), Krsticic, Markovic (Jojic, 59), Mladenovic (Rodic, 46), Pantic (Kosanovic, 77), Malbasic
Moldova U-21: Rusu, Jardan (Modîrcă, 74), Haceaturov, Diulgher, Antoniuc (M.Boghiu, 64), Vremea, Nicologlo (Prodan, 69), Gheorghiev, Cheptine (Matei, 43), Gînsari, Iavorschi (Dima, 46).
Arbitru: Bosko Jovanetic, asistenţi: Vladimir Jovanovic, Vladimir Kadenovic, al 4-lea oficial: Srdan Obradovic (toţi din Serbia).