Artur Ioniţă, pe locul trei în top-ul celor mai buni fotbalişti din Republica Moldova



 

După aproape cinci ani petrecuţi în Elveţia, la FC Aarau, şi evoluţia bună la naţionala Moldovei, a ajuns să fie comparat cu legendarul mijlocaş italian Gennaro Gattuso. Pentru Artur Ioniţă, anul 2013 a fost unul dintre cei mai buni din carieră lui. El a promovat cu FC Aarau în prima ligă din Elveţia, a fost titular la naţională şi s-a clasat pe locul trei în top-ul celor mai buni fotbalişti din ţara noastră.

Ioniţă a făcut primul pas spre fotbalul mare la vârsta de şapte ani, când a fost dus de tatăl său la şcoala de fotbal Zimbru. Până atunci, bătea mingea în curtea casei. "Îmi povesteau mama şi tata cum pe vârsta de cinci ani băteam mingea prin curte. Se mai plângeau şi vecinii din această cauză, pentru că nu mergeam la stadion, dar jucam în faţa casei", a declarat Ioniţă.

"Artur a venit la mine când era clasa întâi şi l-am antrenat timp de opt ani. De la început, cu nimic nu s-a remarcat. Cu timpul a progresat şi a devenit titular. Nu îi plăcea să piardă şi mereu asculta şi făcea tot ce i se spunea. La acest capitol, era la cel mai înalt nivel", a menţionat primul său antrenor Veaceslav Carandaşov.

Artur Ioniţă nu a mai reuşit să semneze un contract cu prima echipă a Zimbrului şi în 2008 a ajuns la Iskra. După evoluţia bună la clubul din Rîbniţa, Ioniţă a devenit unul din puţinii jucători moldoveni care a fost convocat la prima selecţionată la vârsta de doar 18 ani. În 2009, acesta a fost titularizat de Igor Dobrovolski în meciul cu Elveţia, din preliminariile Campionatul Mondial.

Peste câteva luni după debutul la naţională, fotbalistul s-a transferat la echipa elveţiană FC Aarau. "Am avut un sezon bun cu Iskra, ne-am clasat atunci pe locul trei. Au urmat meciuri la selecţionată unde m-au urmărit cei de la Aarau. Am plecat cu ajutorul lui Alexeev. Cei de la Aarau au decis să mă ia împreună cu el pentru ca să-i fie mai uşor să se acomodeze, dar şi s-au gândit la viitor", a adăugat fotbalistul.

Timp de aproape cinci ani petrecuţi în Ţara Cantoanelor, Ioniţă a jucat peste 100 de meciuri şi a înscris 13 goluri. Mijocaşul spune că de la început a avut ghinion. "Am fost şi accidentat patru luni consecutive. Aveam morarul la pâmănt şi chiar m-am gândit să revin în Moldova. Lumea care venea la meciuri nu mă privea cu ochii care trebuie, dar cu timpul a început să meargă totul bine şi am demonstrat că merit să fiu acolo", a spus Artur Ioniţă.

În 2013, mijlocaşul în vârstă de 23 de ani, a promovat cu FC Aarau în prima ligă din Elveţia, a revenit la naţională după o pauză de patru ani şi a fost titular în toate meciurile oficiale ale reprezentativei Moldovei, marcând de două ori. "Cred că seamănă cu Gattuso, deoarece luptă până la urmă în teren ca un adevărat profesionist. Din acest punct de vedere, el este bravo", a conchis Veaceslav Carandaşov.

Ioniţă, care a fost şi căpitan al naţionalei de tineret a Moldovei, a anunţat la finalul anului 2013 că va pleca de la Aarau la sfârşitul sezonului.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑