Dinamoviștii, puși pe glume înainte de decolarea spre Cluj. Fai: "Lui Bilinski îi spunem acum Trilinski!"



03 августа 2014

 

**VIDEO** Dinamoviștii, puși pe glume înainte de decolarea spre Cluj. Fai:

Dinamo are două victorii în primele două meciuri oficiale ale noului sezon, iar polonezul Kamil Bilinski a marcat în ambele jocuri. Colegii din vestiar au aşteptări mari de la polonez, odată cu hattrick-ul reuşit în poarta Oţelului. 

Collins Fai glumește pe seama realizărilor colegului său: "Acum îi spunem Trilinski, sau așa cum i-a spus căpitanul data trecută, Qualinski. Sperăm să înscrie de patru ori!" Andrei Cordoș este ceva mai realist și privește altfel următoarele partide: "Mi-aș dori să dăm fiecare câte trei goluri la fiecare meci, dar ne mulțumim să dăm câte un gol și să luăm câte trei puncte".

Ionel Dănciulescu este optimist în ceea ce privește viitorul echipei alb-roșii: "Eu spun că putem fi o surpriză placută pentru că suntem într-o formă bună, echipa joacă bine după aceste meciuri care au fost, dar drumul este lung. Mai avem mult de muncă, important este că avem premise, că lucrurile merg în direcția cea bună".

În altă ordine de idei, Collins Fai şi-a revenit după accidentarea care l-a ţinut pe tuşă 6 luni şi a fost titular în ultimele două meciuri ale lui Dinamo. Camerunezul se bucură că poate juca din nou fotbal, dar nimic nu se compară cu bucuria golului. "Jucăm fotbal, ne și distrăm", este deviza africanului, care a dansat înainte de decolarea spre Cluj.

Partida U Cluj - Dinamo se dispută luni seară, de la ora 21:00.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑