Preşedintele FRF îl contrazice pe Iordănescu: "Grecia a fost favorita grupei, dar e demotivată"



05 сентября 2015

 

**VIDEO** Preşedintele FRF îl contrazice pe Iordănescu:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, nu este de acord cu selecţionerul Anghel Iordănescu, care a spus că viitoarea adversară a "tricolorilor", naţionala Greciei, este cea mai puternică echipă din grupa F a preliminariilor Euro 2016.

Elenii vin la Bucureşti din postura ultimei clasate, cu doar 2 puncte în şapte meciuri, şi după un nou eşec pe teren propriu, 0-1 cu Finlanda.

"Grecia a fost favorita grupei din toate punctele de vedere, inclusiv prin faptul că prezenţa la Mondial a câştigat-o în faţa noastră.

În momentul de faţă, Grecia nu mai e favorită. Mă gândesc că, în momentul de faţă, şi după înfrângerea cu Finlanda, Grecia e o echipă puţin demotivată", a spus Burleanu, la revenirea de la Budapesta, acolo unde România a remizat fără goluri cu Ungaria.

În ciuda formei slabe arătate de Grecia, preşedintele FRF atrage atenţia că duelul împotriva naţionalei care a fost campioană europeană în 2004 nu este deloc unul uşor.

"Nu ne putem culca pe o ureche şi să considerăm că meciul va fi uşor. Aşa cum îmi doresc ca şi Ungaria să nu aibă parte de un meci uşor cu Grecia", a spus Burleanu.

În acelaşi timp, oficialul federaţiei a precizat că foarte important va fi şi deznodământul jocului de la Belfast, dintre Irlanda de Nord şi Ungaria, care va influenţa calculele calificării pentru naţionala lui Iordănescu.

"E o victorie de care avem nevoie. În acelaşi timp, ne uităm şi la rezultatul de la Belfast, pentru că şi acela contează mult. În mod cert, şansele cresc considerabil cu o victorie luni seară şi dacă Ungaria nu obţine un rezultat pozitiv la Belfast", a explicat Răzvan Burleanu.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑