Bălgrădean ia goluri de generic! Cum a fost învins în Derby de România, acum 4 ani



07 декабря 2015

 

**VIDEO** Bălgrădean ia goluri de generic! Cum a fost învins în Derby de România, acum 4 ani

VIDEO Steaua - CSU Craiova 2-0. CSU Craiova a rezistat 81 de minute în fața Stelei, după un meci excelent făcut de Cristi Bălgrădean, care și-a salvat echipa în mai multe rânduri, la ocaziile mari ratate de echipa lui Reghecampf.

A fost nevoie de o execuție formidabilă a lui Paul Papp, pentru ca Steaua să intre în avantaj și să aibă, în cele din urmă, un final lipsit de emoții. Fundașul a înscris cu o execuție excelentă de la peste 30 de metri, revanșându-se, astfel, după meciul foarte slab de la Belgrad, cu Partizan, când evoluția sa a compromis șansele Stelei de a ajunge în grupele UEFA Champions League.

Acum la CSU Craiova, Cristi Bălgrădean nu este la primul gol de generic pe care îl primește în cariera sa, de la steliști. Pe vremea când evolua la Dinamo, portarul ajuns la 27 de ani a primit alte două goluri pe care, probabil, nu le va uita niciodată.

Acum doi ani, pe Arena Națională, Steaua, tot cu Laurențiu Reghecampf pe bancă, a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-1. Roș-albaștrii au început excelent, după un super gol marcat de Iasmin Latovlevici în poarta lui Bălgrădean. Atunci, fundașul a tras formidabil din afara careului, de la 25 de metri, după un balon respins de dinamoviști. Execuția l-a luat prin surprindere pe Bălgrădean, care a rămas fără nicio reacție la șutul-bombă al stelistului.

În decembrie 2011, Raul Rusescu a înscris și el superb în poarta apărată de același Bălgrădean. Atunci, Steaua a învins-o pe Dinamo cu 3-1, în Ștefan cel Mare, iar atacantul egala cu un șut de la distanță, cu pământul, după ce Marius Niculae deschisese scorul, dintr-o lovitură de pedeapsă.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑