Voluntarii, premiaţi în cadrul celei de-a XI ediţie a Festivalului Voluntarilor
Ieri, 8 decembrie, la teatrul „Eugene Ionesco” din Chişinău s-a desfăşurat Festivalul Voluntarilor 2013, organizat cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, care a reunit voluntari, coordonatori de voluntari, lideri de ONG, jurnalişti şi persoane publice.
Festivalul Voluntarilor este un eveniment organizat anual cu prilejul Zilei Internaţionale a Voluntarului şi are drept scop recunoaşterea muncii şi meritelor voluntarilor din republică.
În cadrul festivalului, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor de valoare către voluntarii şi ONG-urile care participă şi sprijină cel mai activ iniţiativele de voluntariat în Republica Moldova.
Prezent la eveniment, Ministrul Tineretului şi Sportului Octavian BODIŞTEANU a salutat iniţiativa tinerilor de a desfăşura activităţi de voluntariat, menţionând că voluntariat este o stare de suflet; iar voluntarii merită, indubitabil, tot respectul nostru. Oficialul s-a referit la iniţiativele Guvernului privind voluntariatul, şi anume recunoaşterea experienţei de voluntariat drept experienţă de muncă şi eliberarea unui carnet de voluntar, în acest sens.
Conform Regulamentului Festivalului, au fost stabiliţi următorii câştigători la secțiunile respective:
- cel mai activ ONG, care promovează voluntariatul în Republica Moldova
- Locul 1 - AO „Parohia Ortodoxă “Acoperămîntul Maicii Domnului” din Ghidighici
- Locul 2 – AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA
- Locul 3 – AO Centrul de Informare și susținere a Tinerilor Economiști „Certitudine”
- cel mai activ Coordonator de voluntari
- Locul 1 –Liliana Ursu - Soroca
- Locul 2 – Galina Petcu - Ungheni
-Locul 3 – Radu Țăruș - Chișinău
- cel mai activ voluntar
- Locul 1 – Ana Indoitu – Aneni Noi
-Locul 2 – Irina Beșliu - Ungheni
- Locul 3 – Aura Alina Axenti – Chișinău
- cel mai activ jurnalist, care promovează voluntariatul
Daniela Timofti
- cel mai bun eseu la tema: „Eu încep schimbarea de la mine! Eu aleg să fiu voluntar”
- Locul 1 – Ioana Pancu – Căușeni
- Locul 2 – Elena Gherța – Chișinău
- cel mai reuşit video de promovare a voluntariatului
Stacanov Alexandr
- cel mai tânăr voluntar
Valeria Crintea
- cel mai în vîrstă / experimentat voluntar
Elena Musteață
- cea mai creativă fotografie de promovare a voluntariatului la tema: “Voluntariatul sub obiectiv”
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei
- pentru cel mai activ CLT care a promovat voluntariatul pe parcursul anului 2013
CLT Chișinău
- cel mai bun proiect/ activitate/ acţiune de voluntariat realizată în 2013
Proiectul - LeaderSHE Young Women Leader’s Academy
Premiul special – Proiectul „Dragostea Învinge”, AO „Dragostea Învinge”
Premiul special – Proiectul „FLAT SPACE for community”, AO Tinerilor Artiști „Oberliht”
- cea mai activă Companie implicată în acțiuni de voluntariat pe parcursul anului 2013
ÎM “Moldcell” SA
Festivalul Voluntarilor 2013, ediţia XI, este organizat de către Asociaţia "Serviciu pentru Pace" , Ministerul Tineretului şi Sportului al R. Moldova şi alte ONG-uri din cadrul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, în parteneriat cu Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a Municipiului Chişinău.