EXCLUSIV Cum l-a ratat Steaua pe Keşeru: "Becali m-a sunat o singură dată. N-am avut o ofertă concretă"



014 августа 2015

 

**VIDEO EXCLUSIV** Cum l-a ratat Steaua pe Keşeru:

Steaua are nevoie disperată de un atacant în această perioadă, după ce în primele 6 etape din Liga 1 vârfurile campioanei au marcat un singur gol, prin Alexandru Tudorie, în meciul cu CFR Cluj (1-1).

Steaua a avut şi 3 partide în care nu a reuşit să înscrie, dar situaţia putea fi alta, dacă Gigi Becali ar fi insistat pentru transferul lui Claudiu Keşeru, ajuns între timp în Bulgaria, la Ludogorets.

"Nu s-a discutat niciodată despre contract, eu ştiam că, plecând din Qatar, voi pleca la un contract mai mic. Nimeni nu m-a întrebat cât aş avea nevoie. Am văzut că a declarat domnul Becali, că aş veni pe un milion. Mi se pare absurdă cifra aceasta, deci nu sunt un jucător scump.

În primul rând, dacă cineva m-ar fi dorit, mi-ar fi demonstrat de la început că mă doreşte, şi am fi discutat după aceea de bani, dar cu Steaua n-a fost cazul, nu s-a pus problema să se ajungă la o discuţie concretă", a declarat internaţionalul român în exclusivitate pentru Digi Sport.

Keşeru a marcat 19 goluri în 29 de meciuri pe care le-a disputat în tricoul Stelei, în prima parte a sezonului trecut, oferind şi 5 pase decisive. Fostul jucător de la Al Gharafa le-a transmis un mesaj indirect, dar clar, celor din conducerea clubului bucureștean privind opțiunea lui legată de viitorul profesional, la sfârşitul lunii iunie, atunci când a recunoscut că s-ar întoarce în Ghencea.

"Da, am mai avut şi alte oferte, dar ţin să precizez că nu e vorba de Steaua în aceste oferte. Am vorbit cu domnul Becali în cursul lunii iunie sau iulie, m-a sunat o singură dată. M-a întrebat ce părere am despre probabilitatea de a se realiza mutarea.

I-am spus că există o posibilitate, ştia că sunt sensibil la echipa Steaua, că am trăit momente foarte frumoase. Ador echipa aceasta, dar nu s-a pus niciodată problema, pentru că nu a fost nimic concret şi a rămas la stadiul de acea discuţie", a adăugat Keşeru.

 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑