Spaniolul Marc Marquez a castigat Marele Premiu din San Marino, dar nu mai poate spera la un nou titlu mondial. Au mai ramas 5 etape, iar pentru primul loc se bat in continuare Rossi si Lorenzo. Podiumul de ieri, in premiera, a fost ocupat de doi piloti britanici.
Marc Marquez a castigat cea mai nebuna cursa din acest sezon a Campionatului Mondial de motociclism. Etapa cu numarul 13, disputata pe circuitul de la Misano, a fost data peste cap de o ploaie torentiala, astfel ca pilotii au fost nevoiti sa intre de doua ori la boxe pentru schimbarea motocicletelor.
Cea mai impresionanta cursa a reusit-o Scott Redding, care desi a cazut in turul 6, a reusit sa revina si sa termine pe locul trei, bifand astfel primul podium din cariera. Pe doi a terminat un alt britanic, Bradley Smith, in timp ce marele castigator a iesit pana la urma Marc Marquez.
Spaniolul a profitat de cazatura lui Jorge Lorenzo din turul 8, dar si de strategia gresit aleasa de staff-ul liderului de la general, italianul Valentino Rossi, care a terminat doar pe cinci.In urma victoriei de duminica, Marquez a ajuns la patru Grand Prix-uri castigate in 2015, la fel ca si Jorge Lorenzo, si a acumulat 184 de puncte in clasament, fiind pe 3 la general.
Cu doar cinci etape ramase de disputat, lider ramane in continuare italianul Valentino Rossi, care si-a marit avansul la 23 de puncte fata de urmatorul clasat, spaniolul Jorge Lorenzo. Rosi a ajuns la un total de 247 de puncte.