Euroliga de baschet: Fenerbahce Istanbul a mai făcut un pas spre calificarea în cvartetul final



Fenerbahce Istanbul a reuşit a doua victorie în faţa deţinătoarei trofeului, Real Madrid, în cadrul meciurilor din Euroliga de baschet. Turcii au avut un start excelent de partidă şi au condus cu 27-14 după primul sfert.

La pauza mare, avantajul gazdelor a crescut la 25 de puncte și Realul s-a cam împăcat cu înfrângerea.

Până la finalul sfertului al treilea turcii au dominat, iar spaniolii au reușit doar să mai reducă puțin din handicap în ultimul sfert, scor final 100-78. Ekpe Udoh a fost cel mai bun jucător de pe teren, reuşind să înscrie 18 puncte pentru Fenerbahce.

Seria meciurilor dintre Real si Fenerbahce se va muta la Madrid, acolo unde sunt programate următoarele două meciuri. Turcii mai au nevoie de o victorie pentru a ajunge în Final Four-ul ce se va desfășura la Berlin.

Într-un alt meci, ŢSKA Moscova a învins cu destule emoții pe Crvena Zvezda Belgrad.

Primul sfert s-a încheiat la egalitate, 20-20, iar la pauza mare formația vizitatoare avea un avantaj de 4 puncte, 48-44. Într-un final de ”care pe care”, ŢSKA s-a impus la limită, 77-76 și conduce în seria din sferturi, ca și Fenerbahce, cu 2-0.

Cel mai bun marcator al partidei a fost Kyle Hines de la moscoviți. Americanul de 29 de ani a reușit 19 puncte, 4 recuperări și o pasă decisivă.

Următoarele două partidei dintre cele două formaţii vor avea loc pe terenul formației din Belgrad.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑