În ciuda unei noi evoluţii palide AC Milan a obţinut victoria cu Bologna, scor 1-0 în Serie A. Arbitrul confruntării, Mauro Bergonzi, a fost cel mai ghinionist.
Balotelli a marcat un gol fabulos în minutul 86, dar pe lângă reuşita atacantului italian mai merită menţionat şi un incident petrecut în prima repriză. În minutul 38, arbitrul intâlnirii, Mauro Bergonzi, a oprit meciul pentru a primi îngrijiri medicale după ce a primit o minge în faţă. Bergonzi s-a aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, mingea ricoşându-i puternic în faţă în urma unui duel dintre Montolivo şi Diego Perez. Lovitura încasată de central a fost atât de puternică încât i-a spart buza, iar Bergonzi a fost nevoit să arbitreze ultimele minute din primul act cu un pansament pe buză.