Moldova a umilit Muntenegru



016 октября 2013

 

Rezultat istoric înregistrat de "tricolori" în ultimul meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din Brazilia. Moldova a trecut în deplasare de Muntenegru cu scorul de 5-2. Cu atât este mai amară înfrângerea pentru jucători echipei gazde, cu cât le-au fost promise prime de 10.000 de euro de jucător în cazul unui succes.

Naţionala a făcut aseară istorie la Podgorica, unde a înregistrat cea mai categorică victorie din deplasare într-un meci oficial. În acelaşi timp este primul meci oficial din istorie în care prima reprezentativă înscrie 5 goluri.

Balul de la Podgorica a fost deschis de Alexandru Antoniuc, care a speculat o greşeală a portarului advers. După revenirea de la cabine, gazdele au restabilit egalitatea dupa ce Jovetic a transformat un penalty dictat la un fault al lui Golovatenco. Armaş i-a adus pe "tricolori" în avantaj în minutul 62, rămas singur în faţa porţii. Peste alte 2 minute, Sidorenco a prins un şut extraordinar de la marginea careului şi a majorat diferenţa până la 3-1. Apoi Artur Ioniţă a speculat o nouă greşeală a portarului şi a trimis în poarta goală. Ultimul gol al moldovenilor a fost semnat de Antoniuc. Acesta s-a descurcat de minune în faţa unui fundaş şi a portarului. Scorul final a fost stabilit de Jovetic în prelungirile partidei. Moldova a adunat în aceste preliminarii 11 puncte şi termină grupa pe locul 5, doar în faţa reprezentativei din San Marino. În urma acestui rezultat Moldova va urca considerabil în clasamentul FIFA.
Источник – JurnalTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑