Cavani a înscris în premieră pentru PSG în fazele eliminatorii din UCL. E pe 3 în topul marcatorilor



018 февраля 2015

 

**VIDEO** Cavani a înscris în premieră pentru PSG în fazele eliminatorii din UCL. E pe 3 în topul marcatorilor

Edinson Cavani se simte excelent în UEFA Champions League în acest sezon. Atacantul uruguayan este al treilea marcator al competiţiei şi se află la un pas să egaleze o performanţă reuşită de una dintre legendele lui PSG, George Weah, primul jucător din afara Europei care a câştigat Balonul de Aur.

Fotbalistul de 28 de ani a egalat pentru campioana Franţei, în turul optimilor de finală din UCL, împotriva lui Chelsea, încheiat cu scorul de 1-1, şi a ajuns astfel la 6 goluri în şapte apariţii în actuala ediţie. Fostul jucător al Napoli este depăşit doar de Luiz Adriano (9 goluri) şi Lionel Messi (8 goluri).

În istoria parizienilor, doar Zlatan Ibrahimovic şi George Weah au reuşit să înscrie mai multe goluri într-un sezon de Champions League. Suedezul a făcut-o în stagiunea precedentă, când a punctat de 10 ori, în timp ce Weah a fost golgheterul ediţiei 1994/95, cu 7 goluri.

De altfel, uruguayanul se simte excelent în meciurile din cupele europene. În 42 de meciuri pentru Palermo, Napoli şi PSG, Cavani a marcat 29 de goluri. În UCL, bilanţul său este impresionant: 15 goluri în 23 de apariţii.

Atacantul sud-american, care a fost obligat de multe ori să rămână în umbra lui Ibrahimovic, putea chiar să aducă şi victoria echipei sale, însă Courtois a avut o intervenţie providenţială şi a păstrat rezultatul de egalitate. Cu toate acestea, prestaţia uruguayanului a fost apreciată de toată lumea, iar L'Equipe i-a acordat nota 8 pentru evoluţia sa din meciul cu liderul din Premier League.

Până la duelul de marţi cu Chelsea, fostul golgheter din Serie A nu reuşise să înscrie în fazele eliminatorii din Champions League în tricoul lui PSG. A făcut-o, însă, când era nevoie mai mare, iar echipa lui Laurent Blanc continuă să spere la calificarea în sferturile de finală.

1. Luiz Adriano (Şahtior) - 9 goluri
2. Lionel Messi (Barcelona) - 8 goluri
3. Edinson Cavani (PSG) - 6 goluri

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑