Antrenorul Juan Ferrando a fost demis de la Sheriff



018 декабря 2013

 

Spaniolul a scris pe un site de socializare că şi-a reziliat contractul cu tiraspolenii, după ce a ratat calificarea în şaisprezeceimile Ligii Europa. Conducerea clubului nu a ţinut cont nici de victoria de palmares în faţa norvegienilor de la Tromso.

"Sheriff-ii" au reuşit cea mai bună performanţă din istoria clubului - au acumulat 6 puncte în grupele Ligii Europei. Ultimele trei au fost obţinute după ce au bătut-o cu 2 la 0 pe Tromso, prin golurile lui Cadu şi Isa. Conducerea tiraspolenilor însă, a fost nemulţumită de prestaţia echipei în cupele europene şi a decis să-l demită pe antrenorul Juan Ferrando. După meci, spaniolul nu a vorbit nimic despre rezilierea contractului însă, ulterior, a postat un mesaj pe un site de socializare.

Sheriff a terminat aventura în Liga Europei pe locul 3 în grupă, iar Tromso a rămas pe ultima poziţie. Viepsile au câştigat în acest sezon aproape 2,5 milioane de euro pentru evoluţia din Liga Campionilor şi Europa League. Într-un celălalt meci din grupa, Tottenham şi-a onorat blazonul şi a trecut cu 4 la 1 de Anji Mahacikala. Spaniolul Soldadao a marcat un hattrick în această partidă.

Источник – Canal 3


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑