Ratările serii în Europa League. De la parada lui Tătărușanu, la reluarea inexplicabilă a lui Lallana



020 февраля 2015

 

**VIDEO** Ratările serii în Europa League. De la parada lui Tătărușanu, la reluarea inexplicabilă a lui Lallana

Manșa tur a partidelor din cadrul ”16”-imilor de finală ale UEFA Europa League a fost una ce a cuprins mai multe partide extrem de interesante. Dincolo de partidele cu multe goluri, gen Celtic - Inter, scor 3-3, seara a fost una și cu ratări spectaculoase.

Unul dintre cei care au contribuit din plin la aceste faze a fost și Ciprian Tătărușanu. De altfel, portarul naționalei a fost desemnat cel mai bun fotbalist al partidei Tottenham - Fiorentina, scor 1-1.

Așa cum v-am obișnuit și de data aceasta digisport.ro vă propune un Top 5 al ratărilor din această primă manșă a ”16”-imilor UEL.

1. AS Roma - Feyenoord 1-1
În minutul 7, Daniele Verde a scăpat pe dreapta, după care i-a pasat foarte bine în centrul careului lui Gervinho, care scăpase singur cu Vermeer. Atacantul s-a speriat însă de unul dintre fundașii olandezilor, care a încercat o deposedare de ultim moment, astfel că mingea reluată de el a trecut pe lângă bara din stânga porții batavilor.

2. Villarreal - FC Salzburg 2-1
La două minute după ce a deschis scorul, Cheryshev a avut șansa dublei. După ce portarul austriecilor, Gulacsi, a scos șutul lui Uche, marcatorul primului gol al spaniolilor, jucătorul, care este împrumutat de la Real Madrid, a șutat, dar din nou goalkeeperul a avut o reacție foarte bună și a deviat balonul.

3. Liverpool - Beșiktaș 1-0
În minutul 49 al partidei, Jordan Henderson, căpitanul ”cormoranilor” din acest meci, a centrat foarte bine în careu, Franco și propriul portar Ersan Gulum nu s-au înțeles și goalkeep-erul turcilor a scăpat balonul în față. Lallana s-a trezit astfel brusc cu o minge în fața sa și, în loc să marcheze, a trimis inexplicabil peste poartă din șase metri.

4. Tottenham - Fiorentina 1-1
Chiar înainte de pauză, minutul 45, Soldado, atacantul londonezilor, a reluat cu capul, Tătărușanu a avut un reflex de zile mari și a deviat ușor în lateral. Apoi, mingea a ajuns la Chadli, care a vrut să profite că românul era la pământ și a încercat să finalizeze sub bară. Balonul a lovit însă transversala după care a revenit în teren fiind prinsă de Tătărușanu.

5. Ajax - Legia 1-0
Polonezii au ratat șansa de a pleca cu un punct de pe ”Amsterdam ArenA” la faza din minutul 52. Atunci, Cillessen, portarul lui Ajax, a scos șuturile lui Orlando și Guilherme, după care Zyro a încercat o finalizare la vinclu, dar a trimis peste.

 



 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑