Argăseală, exasperat de centralul Robert Dumitru: "Explicația nu este doar forma slabă a arbitrului"



 

**VIDEO** Argăseală, exasperat de centralul Robert Dumitru:

VIDEO Steaua - Oțelul 1-2. Steaua se poate considera nedreptățită de arbitrajul lui Robert Dumitru, care ar fi putut acorda trei lovituri de la 11 metri campioanei, înainte de faza la care a indicat punctul cu var, în prelungiri.

Atunci, Chipciu a căzut în careu, după ce a fost jenat de fundașul Milea, iar centralul brașovean a indicat fără ezitare punctul cu var.

După meci, președintele Stelei, Valeriu Argăseală, l-a pus la zid pe Robert Dumitru, chiar dacă Steaua a scăpat de două posibile eliminări, ale lui Prepeliță și Gabi Tamaș, ambele în repriza a doua. Fost arbitru de tușă, Argăseală a declarat la Digi Sport Special:

"Cred că nici noi n-am jucat exact ceea ce trebuie să joace o echipă care trebuie să câștige campionatul. Dar am zis după primele trei etape că lucrurile se vor limpezi. Nu mi-a fost dat niciodată să văd un asemenea arbitraj.

O explicație nu am, încep din ce în ce mai mult să cred că acest campionat va fi decis în proporție mult mai mare decât era normal, îmi dau seama că acește greșeli inexplicabile pentru un arbitru de talia lui încep să aibă altă conotație. 

Nu pot să spun că îi pune cineva pe arbitri, însă e inexplicabil cum poți să faci un arbitraj de acest gen, cum poți să duci un club în stare de agonie, pentru că tu vrei să arăți că poți să decizi un meci.

Două penalty-uri după părerea mea clare, al treilea discutabil, un gol care a pornit dintr-o poziție de offside. Pentru o echipă, indiferent în ce poziție se află în clasament, este foarte mult. Nu poți să-ți permiți să faci așa ceva, măcar din bun simț, dacă nu din neștiință. Din bun simț ar trebui să te oprești și să spui 'E de ajuns, nu cred că pot să-l duc mai departe!'

E o rușine de arbitraj, n-am văzut niciodată un arbitraj de acest gen. Evident că toată lumea este supărată, nu cred că este vreun om care iubește Steaua și să fie mulțumit, însă țin iarăși să accentuez, este inexplicabil, este un mod pe care nu l-am văzut niciodată în a trata o echipă în această manieră și mă refer aici la arbitri, pentru că și arbitrul de linie și arbitrul de centru au fost la fel de vinovați.

În momentul în care eu am atras atenția după meciul cu Astra că lucrurile nu sunt în regulă a ieșit cineva de la ASA, chiar lipsit de politețe și lipsit de bun simț, a făcut niște afirmații care nu cred că își au rostul pentru niște oameni care vor să apară în fotbal ca și conducători. Însă, repet acum, pe exemplul viu pe care l-am avut cu Oțelul, asemenea manieră de arbitraj este intolerabilă, este inexplicabilă și nu cred că își are doar explicația unei forme slabe a arbitrului".

În final, acesta a dat asigurări că antrenorul nu va fi schimbat până la finalul sezonului în curs: "Gâlcă va duce acest campionat până la capăt. Este misiunea lui, este obligația lui, el trebuie să arate că această echipă chiar merită să câstige campionatul", a completat Valeriu Argăseală.

PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport 

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑