Oficialii atletismului din Moldova, mulţumiţi de evoluţia atleţilor moldoveni la Mondialul de la Moscova



021 августа 2013

 

Moldova poate obţine medalii doar la nivel de juniori sau cel mult la nivel european. De această părere sunt oficialii atletismului din ţara noastră, care au rămas mulţumiţi de evoluţia atleţilor moldoveni la Mondialul de la Moscova.

Preşedintele Federaţiei de atletism, Anatolie Balan, a rămas mulţumit de evoluţia sportivilor moldoveni la Mondialul de la Moscova, unde cel mai bun rezultat l-a reuşit Ion Luchianov, locul zece în proba 3000 metri cu obstacole.

"Am îndeplinit planul pe care l-am fixat pentru Mondialul de la Moscova. Cel puţin un sportiv în finală cum a şi fost. Lipsa bazei materiale, lipsa finanţării nu ne permite planificarea medaliilor la aşa nivel. Noi avem medalii la Europene, la competiţii de juniori", a declarat Balan.

Moldova a fost reprezentată la Moscova de patru sportivi. În afară de Luchianov, au mai participat Olesea Cojuhari, în proba de 400 metri feminin, Roman Prodius şi Sergiu Ciobanu, ambii la maraton. Cojuhari nu a reuşit să treacă de calificări, iar Prodius şi Cebanu au terminat pe locurile 46 şi 48.

Totuşi, un discipol al atletismului din Moldova a reuşit să urce pe podium. Dmitri Tarabin, originar din Tiraspol, a cucerit bronzul la aruncarea suliţei. Tarabin este deţinător al recordului naţional al Moldovei în această probă, iar din 2010 a ales să reprezinte Rusia pe arena internaţonală.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑