Essombe a debutat cu gol la Dinamo: "Când ai astfel de suporteri te motivează, te împing de la spate!"



023 августа 2015

 

**VIDEO** Essombe a debutat cu gol la Dinamo:

Atacantul Marcel Essombe a debutat cu gol la Dinamo, în victoria cu 2-0 în faţa Petrolului. Vârful camerunez a rămas impresionat de fanii ”câinilor” la derby-ul cu Steaua, pe care l-a văzut din tribună, şi a declarat că în acel moment a înţeles de fapt ce înseamnă Dinamo.

"A fost primul meu meci. Mi-a plăcut pentru că am câştigat. Este o bucurie dublă pentru mine deoarece am marcat. Deci, este un lucru bun şi sunt mulţumit. Am ajuns în urmă cu două săptămâni, am avut o discuţie cu antrenorul. Am lucrat alături de staff, m-am pregătit pentru că echipa deja începuse sezonul. A trebuit să recuperez pentru că mă antrenasem singur. Prima dată am mers la meciul cu Steaua. Am văzut atmosfera creată de fani şi este o sursă suplimentară de motivaţie. Ca jucător, să ai astfel de suporteri, te motivează, te împing de la spate şi dai tot ce este mai bun", a declarat Essombe, transmite Mediafax.

Dinamo a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Essombe '19 şi Gnohere '73. În cariera sa, Essombe a mai jucat la Sochaux B, Pacy, Chateauroux și Creteil.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑