Pentru a nu mai da apă la moară presei și contestatarilor lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo a ținut să arate, la ultimul antrenament al ”galacticilor” că gestul său, de săptămâna trecută, de a-l scoate din grupul său de la ședința de pregătire pe columbianul James Rodriguez, a fost greșit interpretat. Ca dovadă, lusitanul a mers personal pentru a-l aduce pe decarul lui Real Madrid în cercul său, la același exercițiu cu mingea la care, în urmă cu o săptămână, se petrecuse momentul polemic.
Clipul video de săptămâna trecută, filmat de AS Tv, a făcut înconjurul internetului (VIDEO&DETALII), iar ”gurile rele” au început deja să speculeze că între cele două vedete ale Realului ar fi relații încordate, generate de faptul că James ar fi ”responsabil” de plecarea lui Angel Di Maria, prietenul lui CR7, la Manchester United.
Ronaldo a vrut să demonstreze presei că nu e nimic mai fals și practic l-a obligat pe James să i se alăture la ultimul antrenament. Apoi, lusitanul le-a făcut semn jurnaliștilor prezenți la ședința de pregătire să consemneze momentul.
Între cele două momente, Real Madrid a marcat de 13 ori: de cinci ori în meciul cu FC Basel, din UCL (VIDEO&DETALII), respectiv de opt ori cu Deportivo, în campionat (VIDEO&DETALII). Atât James, cât și Cristiano Ronaldo au marcat în ambele partide.
Vezi mai jos video cu momentul în care Cristiano îl aduce pe James în grupul său, la antrenamentul Realului:
Vezi mai jos video cu momentul de săptămâna trecută care a declanșat polemica: