Un grup de sportivi kenyeni a luat cu asalt sediul Asociaţiei Profesioniste de Atletism din această ţară. Aceștia sunt nemulțumiți de acțiunile șefilor Asociației, care susțin intenţia Agenţiei Internaţionale de Antidoping de a suspenda atleții kenyeni din cauza dopajului.
Circă 50 de sportivi au pătruns în sediul Asociaţiei Profesioniste de Atletism din Kenya. Atleţii sunt nemulţumiţi de politica Asociaţiei şi refuză să părăsească clădirea.
Recent, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic din Kenya a declarat că sportivii din această ţară riscă să nu mai participe la competiţiile internaţionale în următorii patru ani, din cauza dopajului.
Totodată, protestatarii nu-i lasă pe oficialii Asociaţiei să părăsească clădirea luată cu asalt.
Sportivii cer demisia conducerii Asociaţiei Profesioniste de Atletism, care a susținut cererea Agenţiei Internaţionale de Antidoping de a suspenda atleții kenyeni din toate competițiile, inclusiv de la Jocurile Olimpice de anul viitor, care se vor desfășura la Rio de Janeiro.
Anterior, conducerea Asociaţiei de Atletism din Kenya a fost suspectată de corupţie.
Şefii asociaţiei ar fi spălat 700 de mii de dolari, primiţi de la sponsori.