16.12.2013 21:24
Milanezii au pierdut cu 2 la 4 partida cu Napoli. Inter nu a obţinut nicio victorie în ultimele 4 meciuri disputate şi este tot mai departe de podium.
Inter rămâne fără victorie pe terenul lui Napoli mai bine de 16 ani. Nici duminică seară milizanezii nu au spart gheaţa. Prima repriză a meciului a fost un adevărat spectacol. Cele două echipe au oferit suporterilor mai multe faze frumoase, iar gazdele au condus la pauză cu 3 la 2.
În repriza a doua, Inter ar fi putut egala, însa Guarin a şutat direct în portarul Rafael. După această ratare meciul a luat o turnură nefavorabilă pentru milanezi. Alvarez a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe, iar peste 10 minute oaspeţii au incasat şi al patrulea gol. Reuşita i-a aparţinut lui Callejon. Napoli putea câştiga cu un scor mai mare, dar Pandev a ratat un penalty în prelungiri. Inter a ajuns pe locul 5 în Campionatul Italiei şi are cu 7 puncte mai puţin decât Napoli, care este pe poziţia a treia. Lider în clasament este Juventus Torino, care a câştigat aseară cu 4 la 0 în faţa noupromovatei Sassuolo. Eroul întâlnirii a fost atacantul Tevez, care a înscris trei goluri. În Spania, Atletico Madrid a învins cu 3 la 0 gruparea Valencia. În urma acestei victorii, madrilenii împart primele două locuri în clasament cu Barcelona, ambele având cu cinci puncte mai mult decât Real Madrid.