Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci s-au încheiat cu un spectacol feeric de aproximativ două ore pe stadionul Fișt. Rușii au predat ștafeta următoarei gazde, orașul sud coreean Pyeong Chang.
Rușii au dovedit că au și umor, atunci când au ironizat momentul în care, la ceremonia de deschidere, unul dintre cercurile olimpice nu s-a deschis.
Arena Fișt s-a transformat pe parcursul show-ului și într-o scenă pe care a concertat celebrul pianist Denis Maţuev.
Flacăra olimpică a fost stinsă de una dintre mascotele Olimpiadei, ursul polar. La JO de iarnă de la Soci au participat aproape 3000 de sportivi din 88 de țări și s-au acordat 98 de titluri olimpice.