Suedezul Tomas Ryde şi-a câştigat rapid respectul printre handbalistele de la naţională. Contestat puternic după cele trei eşecuri din faza grupelor de la Campionatul Mondial, selecţionerul a replicat cu un parcurs de vis în faza eliminatorie, performanţă încununată cu medalia de bronz.
"Diferenţa e atmosfera pe care o face la echipă între jucătoare, unitatea, modul în care discută. Sunt foarte deschişi şi ţi se oferă posibilitatea să spui tot ce ai pe suflet, ce te deranjează", explică Oana Manea.
Prima medalie obţinută de România la un Campionat Mondial după zece ani le-a dat încredere handbalistelor "tricolore". Acum, următorul obiectiv e podiumul la Jocurile Olimpice.
"Trebuie să păstrăm această unitate de grup, mentalitatea formată în ultimele meciuri pentru a avea o şansă. Cred cu tărie că această echipă naţională se poate califica la Jocurile Olimpice", spune Cristina Neagu, golgheterul şi cea mai bună jucătore a turneului final din Danemarca.
"Ne simţim ca o echipă de luptătoare, am demonstrat că avem valoare şi vrem să demonstrăm asta şi de acum înainte", a completat Ada Nechita.
Tomas Ryde a ajuns pe banca naţionalei feminine de handbal după demisia lui Gheorghe Tadici.
Анатолий Курекь: «Надеюсь, завтра наша страна будет гордиться тем, что мы делаем сегодня»
Футболка ван дер Варта ушла с молотка за 1 000 евро в помощь Вадиму Кричмарю
Сергей Тарновский защитил титул лучшего в Европе
Молдова завоевала путёвку в Europe Group II турнира Billie Jean King Cup


