Fraţii Tarnovschi au revenit acasă cu două medalii



026 августа 2015

 

Fraţii Oleg şi Serghei Tarnovschi s-au întors de la Campionatul Mondial de kaiac-canoe, desfăşurat la Milano, bine dispuşi şi cu două medalii. Ei speră ca aceste succese să fie doar începutul unei cariere de excepţie. Sportivii au fost întâlniţi pe aeroport cu flori şi îmbrăţişări, relatează Mesager. „Este o performanţă pentru mine ca la vârsta de 20 de ani să am atâtea medalii, dar, totodată mă obligă să fiu şi mai bun. Acum urmează să ne pregătim împreună cu fratele de alte competiţii”, afirmă Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz.

„Argint e bine. Ne-am pregătit mult pentru a câştiga. Acolo toţi sportivii aveau mulţi fani, suporteri, noi am simţit că ţine măcar cineva pumnii pentru noi - Nicolae Juravschi, şi asta ne-a încurajat mult”, susține Oleg Tarnovschi, medaliat cu argint.

La Mondialele de kaiac-canoe, care s-au desfășurat în orașul italian Milano, Oleg Tarnovschi a câștigat medalia de argint la proba de canoe simplu pe distanța de 500 metri, care nu face parte din probele olimpice, iar canoistul Serghei Tarnovschi a obținut medalia de bronz la proba de canoe simplu pe distanţa de 1000 de metri și totodată s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janiero, Brazilia.

Mai multe detalii aflați din reportajul realizat de Mesager.
Источник – Moldova 1


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев

Новости

Loading...
Наверх ↑