Simona Halep joacă ACUM pentru calificarea în turul III la Wimbledon, LIVE la Digi Sport 1



 

**Simona Halep** joacă ACUM pentru calificarea în turul III la Wimbledon, LIVE la Digi Sport 1

UPDATE  15:28: 3-1! Simona întrerupe seria bună cu un retur afară și Tsurenko ia primul game în setul al treilea.

UPDATE 15:25: 3-0! Simona domină acum cu autoritate disputa. A reușit în acest game mingea meciului, un schimb spectaculos la care Tsurenko s-a apărat excelent de două ori, la două smash-uri. Un moment psihologic important acum. Simona a condus cu 3-0 și în setul al doilea!

UPDATE 15:22: BREAK SIMONA! În sfârșit, Tsurenko greșește și ea. Ucraineanca trimite afară câteva lovituri ușoare și cedează game-ul pe serviciul propriu! 2-0!

UPDATE 15:18: Simona începe la serviciu setul decisiv și câștigă primul game: 1-0 în setul al treilea.

UPDATE 15:11: 1-1 LA SETURI! Tsurenko egalează și urmează set decisiv! Inexplicabil cum de la 3-0 Simona a jucat din ce în ce mai nesigur și i-a permis oponentei sale să revină în meci.

UPDATE 15:07: GAME LA 0 ȘI 5-4! În sfârșit, după cinci game-uri câștigate de adversara sa, Simona punctează și se apropie. Are nevoie de un break acum! Hai Simona!

UPDATE 15:05: 5-3 Tsurenko. Ceva se întâmplă cu Simona, care nu se regăsește și e aproape să piardă setul al doilea.

UPDATE 15:02: BREAK TSURENKO 4-3 pentru ucraineancă. Simona a câștigat șapte game-uri la rând, a condus cu 3-0 în setul al doilea, dar acum e condusă cu 4-3! Trebuie să schimbe ceva pentru a încheia disputa în două seturi.

UPDATE 14:59: 3-3! Inexplicabilă evoluția Simonei de la 3-0. E de nerecunoscut, greșind lovituri simple. Totodată, Tsurenko și-a crescut nivelul jocului și reușește lovituri decisive cu regularitate.

UPDATE 14:56:  BREAK TSURENKO! Simona a salvat două mingi de break, în cel mai complicat game de până acum în setul secund. A avut șansa să facă 4-1, dar a greșit și până la urmă adversara sa a fructificat a treia posibilitate de break ivită! 3-2! 

UPDATE 14:51: Game Tsurenko. 3-1, după ce Simona a trimis afară două retururi relativ simple.

UPDATE 14:47: Lucrurile devin din ce în ce mai simple pentru Simona. Game rapid câștigat pe propriul serviciu. Tsurenko pare total descumpănită și n-a mai reușit vreo lovitură importantă. 3-0 în setul al doilea, în favoarea Simonei Halep.

UPDATE 14:46: BREAK și 2-0! Primul game din această dispută în care Simona a arătat cu adevărat ca a treia favorită a turneului. Break la 0 în mai puțin de două minute!

UPDATE 14:43: Game fără probleme și 1-0 în setul doi pentru Halep.

UPDATE 14:40: BREAK ȘI SET SIMONA! 6-3. Halep a revenit de la 0-30 și a fructificat prima șansă de break avută în acest game. Chiar dacă nu a excelat, românca s-a impus în primul set datorită valorii evident superioare adversarei sale.

Setul al doilea începe cu Simona la serviciu. Primul a durat 34 de minute și pe parcurs românca a reușit 9 lovituri direct câștigătoare.

VIDEO Rezumatul primului set:

UPDATE 14:35: Simona a salvat o minge de break și apoi a servit foarte bine, distanțându-se la 5-3! 

UPDATE 14: 30: BREAK SIMONA! A treia favorită la Wimbledon a fructificat prima șansă de break avută și conduce cu 4-3, urmând la serviciu!

UPDATE 14:26 GAME SIMONA, 3-3! Tsurenko a condus cu 30-0, după alte două greșeli neforțate ale Simonei. Aceasta și-a revenit însă și a egalat.

UPDATE 14:23: Game la 0 Tsurenko. Simona nu se regăsește și greșește foarte ușor returul. 3-2 pentru adversara sa.

UPDATE 14:20: Game Simona, 2-2. Un game dificil, în care Tsurenko a egalat la 40, înainte de a ceda.

UPDATE 14:15: Probleme deocamdată la primire pentru Simona Halep, care a trimis de mai multe ori în fileu. Practic, Tsurenko și-a făcut serviciul doar cu greșeli neforțate ale româncei. 2-1 pentru ucraineancă.

UPDATE 14:13: 1-1. Halep își face serviciul ușor și egalează în setul inaugural.

UPDATE 14:11: Simona a cedat primul game, pe serviciul adversarei sale. A condus cu 30-0, apoi Tsurenko a câștigat trei puncte consecutiv și a avut minge de game. Simona a egalat de trei ori, dar până la urmă a cedat. 

UPDATE 14:05: A început partida Simona Halep - Lesia Tsurenko. Sportiva noastră joacă pentru calificarea în turul III la Wimbledon. 

UPDATE 13:40: Ploaia s-a oprit, prelata a fost trasă de pe teren, iar jucătoarele sunt aşteptate să-şi facă apariţia. 

Cel mai probabil, partida Simona Halep - Lesia Tsurenko va începe la ora 14:00. 

UPDATE 13:20: Meciul Simonei Halep nu va începe la ora la care a fost programat, 13:30. Partida cu Lesia Tsurenko a fost din nou amânată din cauza ploii.

Organizatorii au anunţat că întâlnirea va începe cel mai devreme la 13:45.

Simona Halep va încerca să ajungă, în premieră, în turul trei al turneului de la Wimbledon. Cotată cu a treia şansă la câştigarea turneului, românca o va înfrunta, de la ora 13:30, LIVE la Digi Sport 1, pe ucraineanca Lesia Tsurenko, într-un meci amânat de joi, din cauza ploii.

Ploaia a dat din nou peste cap planurile organizatorilor de la Wimbledon. Programat iniţial joi seară, meciul dintre Simona Halep și Lesia Tsurenko pentru calificarea în 16-imi a fost amânat pentru astăzi.

Ucraineanca, numărul 170 mondial, nu a câştigat niciuna dintre cele trei partide disputate în faţa jucătoarei antrenată de Wim Fissette. Ultima victorie a româncei a fost obţinută chiar pe iarbă, anul trecut, la turneul de la 's-Hertogenbosch.

Partida Simona Halep - Lesia Tsurenko e în direct la Digi Sport 1, de la 13:30 şi LIVE TEXT pe digisport.ro.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑