Noii piloți ai echipei Infiniti Red Bull Racing din Formula 1 au făcut cunoștință, distrându-se pe pârtie



 

Daniil Kviat a făcut cunoştinţă cu noul său coechipier. Rusul a semnat cu Red Bull şi va face echipă cu Daniel Ricciardo. Cei doi piloţi s-au distrat pe o pârtie, Kviat a schiat, iar Ricciardo a căzut de pe o sanie.

Daniil Kviat are experienţă la schiat, deoarece tatăl său este instructor în acest sport de iarnă. Rusul a demonstrat că ar putea participa nu doar la Formula 1, dar şi în Campionatul Mondial de schi.

De partea cealaltă, coechipierul său, Daniel Ricciardo a decis să ia o sanie în loc de schiuri, asta pentru că nu a avut ocazia să înveţe să schieze.

"Am făcut o tură cu toboganul sau cu sania. Nici nu ştiu cum se numeşte, dar a fost bine. Este o întroducere a lui Daniil în echipă şi ambii aşteptăm startul sezonului", a spus pilotul Red Bull, Daniel Ricciardo.

"Este pentru prima dată când petrecem timpul împreună. Cred că este bine, pentru că din start ni se impune concurenţa şi asta ne va ajuta să ne stimulăm reciproc. Astfel va avea de câştigat şi echipa, aşa că va fi o rivalitate bună", a zis pilotul Red Bull, Daniil Kviat. 

La fel ca şi Daniel Ricciardo, Daniil Kviat a venit la Red Bull de la echipa Torro Rosso. În sezonul trecut, Ricciardo a câştigat trei Mari Premii, în timp ce cea mai bună clasare a rusului a fost locul nouă. Acum, şefii echipei Red Bull cred că va începe o nouă eră pentru formaţia lor.

"La Infiniti Red Bull Racing îl avem pe experimentatul Daniel Ricciardo, care a câştigat trei Mari Premii, iar acum l-am adus şi pe cel mai bun produs al surorii mai mici a lui Red Bull. Este minunat că avem acest flux de tineri talentaţi la echipă", a declarat directorul echipei Red Bull, Christian Horner. 

Cei doi piloţi vor începe pregătirile pentru noul sezon la începutul lunii februarie, în oraşul Jerez, iar prima cursă va avea loc în Australia, pe 15 martie.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑