Stoian, decisiv pentru echipa sa. Crotone rămâne pe podium în Serie B



 

**VIDEO** Stoian, decisiv pentru echipa sa. Crotone rămâne pe podium în Serie B

Adrian Stoian continuă să fie unul dintre cei mai buni oameni ai lui Crotone în acest sezon. Mijlocașul român a marcat unicul gol al partidei pe care echipa sa l-a câștigat pe terenul celor de la Spezia.

Trimis pe teren din primul minut de către antrenorul Ivan Juric, Stoian a transformat în minutul 12, fără emoții, o lovitură de la 11 metri pe care centralul a dictat-o în urma unui henț în careu pe care fundașul gazdelor l-a făcut după un duel cu mijlocașul român.

Jucătorul de 24 de ani care a mai trecut în carieră pe la Bari, Pescara, AS Roma, Genoa și Chievo nu a prins finalul partidei în teren. A fost schimbat în minutul 81 cu Palladino.

Mihai Bălașa, celălalt român din lotul lui Crotone, a prins și el minute în meciul decis de golul lui Stoian. Fostul fundaș al Viitorului a fost introdus pe teren în minutu 68, în locul lui Zampano.

Cu victoria din această deplasare, Crotone a urcat pe locul 2 în Serie B și e la un singur punct în spatele liderului Cagliari, care are însă cu un punct mai puțin. Echipa la care sunt legitimați Stoian și Bălașa a acumulat 31 de puncte din 15 partide.

 

0-1 Adrian Stoian Penalty Kick | Spezia vs Crotone *27.11.2015 HD - https://t.co/HL6mklnKz3 via @dailymotionind

13 meciuri a jucat Stoian în acest sezon
4 goluri și 3 assist-uri are mijlocașul român
800.000 de euro e cota lui Stoian

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑