VIDEO Cehia - Letonia 1-1. Cehia și Letonia au încheiat la egalitate la Praga, scor 1-1, gazdele reușind să evite o înfrângere rușinoasă în minutul 90, după golul lui Pilar.
Fără victorie în preliminariile Euro 2016, Letonia a fost aproape de o victorie imensă în fața liderului grupei A. Oaspeții au condus cu 1-0 din minutul 30, după golul înscris de Visnakovs, iar apoi au trecut pe lângă 2-0, în minutul 87.
Limbersky a comis o gafă imensă, Cech a ieșit inportun din poartă, vârful Sabala a profitat și l-a lobat, însă mingea a trecut la o palmă de poarta cehilor.
Scăpată cu bine dintr-un moment extrem de greu, echipa lui Pavel Vrba a egalat în cele din urmă prin Pilar și rămâne liderul grupei A, cu un punct peste revelația Islanda.