A 14-a etapă a campionatului naţional de futsal aduce noi senzaţii. Lidera actuală a turneului, echipa ASET a suferit cea mai umilitoare înfrîngere de pînă acum, fiind zdrobită de outsiderul competiţiei Sokol Tiraspol cu scorul de 12-2.
Dar absolut nimic senzaţional nu s-a petrecut duminică pe terenul de joc. Eşecul lui ASET are un motiv bine întemeiat. Lidera a jucat acest meci cu rezervele echipei a doua, fără portar, care a fost înlocuit de un jucător de cîmp, şi fără antrenor, care a fost demis de preşedintele clubului. Dar despre asta ceva mai tîrziu.
Vă reamintim pe scurt evenimentele săptămînii trecute. În a 13-a etapă a campionatului, jucătorii lui ASET, împreună cu antrenorul principal, Valentin Găluşcă, au refuzat să joace împotriva lui JLC, deşi toţi erau prezenţi în tribune, şi au motivat refuzul cu restanţele la salarii de jumătate de an. ASET a fost pedepsită cu înfrîngere tehnică, şi încă un refuz ar fi însemnat pentru ASET descalificarea din turneu. Pentru a evita un astfel de final, conducerea lui ASET trebuia să ajungă la un compromis cu jucătorii rebeli, sau, să găsească alţii noi. Zis şi făcut. Pentru meciul cu Sokol, au păşit pe teren jucători neexperimentaţi din echipele a doua şi a treia. Pentru mulţi, acesta a însemnat şi debutul în Divizia Naţională. Nu e de mirare că băieţii au opus rezistenţă doar în prima repriză, care s-a finisat cu scorul de 3-2 în favoarea oaspeţilor. Tiraspolenii au prins la curaj în a doua jumătate a jocului şi înscriu fără milă alte 9 mingi în porţile adversarei, scor final 12-2. Cîte un hat-trick au reuşit Serghei Şveţ şi Vladimir Ghertle, actualul golgheter al competiţiei. S-a evidenţiat şi portarul lui Sokol, Constantin Borodin, care a reuşit un gol superb în porţile colegului său din ASET.
Preşedintele clubului, Andrei Ţurcan, a enumerat cauzele eşecului discipolilor săi, şi nu în ultimul rînd le-a mulţumit băieţilor pentru curaj şi dăruire de sine.
Echipa ASET, care a detronat campioana în exerciţiu şi se mişca cu paşi foarte siguri spre titlu s-a destrămat. Problemele din interiorul clubului se fac acum văzute şi pe teren. Întrebat de ce urmăreşte meciul din tribune, antrenorul echipei, Valentin Găluşcă, declară că a fost recent demis din funcţia sa şi soarta ulterioară a echipei nu-l mai interesează.
Preşedintelui clubului, Andrei Ţurcan, din contra afirmă că Găluşcă niciodată nu a deţinut funcţia de antrenor principal pe care şi-o atribuie. Cu atît mai mult Găluşcă se face vinovat de neprezentarea lui ASET la joc duminica trecută.
Confuzia la nivel de conducere şi restanţele la salariu le-au tăiat jucătorilor orice chef de joc şi nici faptul că au reuşit împreună să creeze un colectiv demn de aurul campionatului naţional nu-i mai motivează să păşească pe teren. Fostul antrenor al echipei, ne spune mai multe detalii despre decizia jucătorilor de a părăsi clubul.
Entuaziasmaţi că au ajuns din divizia A în eşalonul superior, jucătorii lui ASET-2 şi ASET-3 nu ţin cont de problemele actuale ale clubului şi sînt onoraţi de misiunea ce le-a fost încredinţată.
Surprize a adus şi meciul dintre Tornado şi Lexmax, care s-a încheiat indecis 0-0. Tornado a ratat şansa de a o surclasa pe ASET, dar a ajuns la o diferenţă minimă de un singur punct.
Momente fierbinţi au fost destule la ambele porţi. Valeriu Băeşu a avut o zi cu ghinion, de 4 ori a trimis mingea în bară, în situaţii evidente de gol. Frolov şi Coceban nu au putut nici ei deschide scorul pentru campionă. Defensiva lui Lexmax a avut o zi de graţie. Dezamăgit de scor, preşedintele clubului, Maxim Lopuhov, este entuziasmat că băieţii săi au opus rezistenţă în faţa campioanei.
Deşi a remizat azi cu a patra clasată, Tornado promite performanţe în meciurile următoare.
În ultimul meci al zilei, JLC, echipă care arată un joc din ce în ce mai bun, a trecut lejer de ELAN, scor 6-1. Iaroslav Subotin deschide scorul pentru JLC după doar trei minute de la începutul meciului şi tot el aduce egalul pe tabelă, trimiţînd mingea în propria poartă. De fapt acesta a fost şi unicul gol reuşit de ELAN, care mai scapă încă 5 mingi şi se poziţionează pe ultima treaptă a clasamentului, acolo unde nu demult se afla Sokol.
Iar JLC se apropie tot mai mult de lidere, fiind doar 2 puncte în spatele campioanei Tornado şi 3 în urma lui ASET. Cert este însă că JLC a devenit un adversar periculos în lupta pentru titlu şi nu e exclus faptul că poate promova surpriza campionatului.
Satisfăcut de rezultat, antrenorul lui JLC, Ruslan Kmit, mai are unele doleanţe faţă de jocul elevilor săi.
Duminica viitoare se joacă alte trei meciuri ale rundei a 15-a. JLC o va înfrunta pe Sokol la Tiraspol, Elan se va întîlni cu Lexmax, iar prima poziţie a clasamentului se va decide în meciul dintre ASET şi Tornado.
ЧМ по дзюдо среди кадетов – в Кишинёве!
Эдуард Чобану: "Гала – это, прежде всего, праздник профессионального спорта"
Эдуард Чобану: «Мне говорили прямо в лицо, что спортивная пресса – даже не во второстепенном ряду»
Календарь Молдовы в Лиге наций


