Comitetul Național Olimpic al Republicii Moldova a desfășurat marți, 23 iulie, o conferință de presă, consacrată totalurilor participării delegației Republicii Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Utrecht, Olanda. Sportivii moldoveni au cucerit la actuala ediție două medalii, argint în proba de triplusalt prin Anastasia Calinina, și o medalie de bronz în proba de simplu, fete, la concursul de tenis, prin Anastasia Detiuc.
În clasamentul general locul 1 a revenit Rusiei, cu 56 de medalii, locul 2 - Marea Britanie - 31 medalii, locul 3 - Franța - 22 medalii. Republica Moldova s-a clasat pe locul 36 cu 2 medalii. Actuala ediție a reunit tineri sportivi si sportive din 49 de tări europene.
In deschiderea manifestării presedintele CNO Nicolae Juravschi a înmînat medalia "Meritul Olimpic" lui Veaceslav Garpișin, dublu campion olimpic și mondial la handbal, discipol al școlii moldovenești de handbal. Dl Garpișin este stabilit cu traiul în Germania, aflîndu-se intr-o scurtă vizită particulară în Republica Moldova. Medalie olimpica i-a fost inminata si lui Ivan Usatii, primul antrenor al dublului campion olimpic.
La conferință au fost prezenți Victor Peicov, șef de misiune la FOTE 2013, Anastasia Calinina și antrenoarea sa Olga Stratienco, precum și președintele Federației de Tenis din Republica Moldova Marina Tauber. Pe parcursul celor 22 ani de activitate, CNO a asigurat participarea Echipei Olimpice de Tineret la urmatoarele editii ale FOTE: Olanda-1993, Marea Britanie-1995, Portugalia-1997, Danemarca-1999, Spania- 2001,Franta2003,Italia-2005, Serbia-2007, Finlanda-2009, Turcia-2011, cât și la edițiile de iarnă: Liberec (Cehia) - 2011 , Brașov (România) - 2013.
Tinerii sportivi moldoveni au cucerit la toate edițiile de vară 3 medalii de aur, 3 medalii de argint, 7 medalii de bronz.