Giganţii boxului mondial, Manny Pacquiao şi Brandon Rios continuă să-şi promoveze lupta care va avea loc în noiembrie, în regiunea Macao. Cei doi pugilişti au vizitat Marele Zid Chinezesc.
Pacquiao şi Rios au urcat cu greu pe Marele Zid Chinezesc, acolo unde s-au aflat în cadrul turneului de promovare a luptei dintre cei doi.
"Mă simt foarte bine, e o acţiune binevenită. Nu a fost uşor să ajung aici", a declarat Manny Pacquiao.
"Este foarte frumos. Acum pot să spun la toată lumea că am văzut Marele Zid Chinezesc şi sunt foarte fericit de acest lucru", a adăugat Brandon Rios.
Meciul dintre Pacquiao şi Rios va avea loc pe 24 noiembrie. Cei doi vor boxa la categoria semimijlocie, fără titlu pus în joc. Pacquiao şi Rios şi-au început promovarea luptei încă săptămâna trecută, la Macao, unde s-au întrecut în declaraţii. După Marele Zid Chinezesc, boxerii au programate vizite în Shanghai, Singapore, New York şi Los Angeles.