Vladimir Kliciko a urcat pe locul doi în clasamentul all-time al boxerilor care deţin cel mai mult timp titlurile mondiale. Pugilistul ucrainean, în vârstă de 37 de ani, deţine centurile WBA, IBF, WBO timp de şapte ani, trei luni şi 14 zile.
Astfel, Vladimir Kliciko l-a depăşit pe Larry Holmes în topul boxerilor care deţin cel mai mult timp titlurile mondiale în versiunile WBA, IBF şi WBO. Acum, Kliciko este depăşit în top doar de Joe Louis, care a deţinut titlurile timp de 11 ani.
Ultima dată, Vladimir Kliciko şi-a apărat titlurile la categoria grea în versiunile WBA, IBF şi WBO în luna mai, când l-a învins prin knock-out tehnic pe Francesco Pianeta. Boxerul ucrainean şi-a programat şi următoarea luptă, în care îşi va apăra pentru a 15-a oară centurile de campion mondial la categoria grea.
Kliciko se va lupta cu rusul Alexandr Povetkin, pe cinci octombrie, la Moscova. Contractul duelului prevede ca Vladimir Kliciko va încasa în urma partidei 17 de milioane de dolari, în timp Alexandr Povetkin doar 6 milioane.