Simona Halep şi-a făcut analiza jocului cu Serena, de la Miami: "Trebuia să intru mai mult în teren"



 

**VIDEO** Simona Halep şi-a făcut analiza jocului cu Serena, de la Miami:

></p><p><strong>Simona Halep</strong> a întrerupt seria de 14 victorii, în semifinalele turneului de la Miami, <span style=unde a suferit a doua înfrângere din 2015, după cea din sferturile de la Australian Open, împotriva Ekaterinei Makarova.

Românca de 23 de ani a luptat până la ultimul punct al partidei cu Serena Williams, dar a pierdut în trei seturi, 2-6, 6-4, 5-7, fiind singura jucătoare care a ţinut-o pe americancă peste două ore pe teren, la Florida.

După cel mai important meci al începutului de an, numărul 3 WTA a încercat să îşi facă o analiză a jocului, unul în care a avut numai 10 lovituri direct câştigătoare şi 24 de greşeli neforţate.

"Întotdeauna am simţit că este o persoană puternică, ştie ce face pe teren şi îşi doreşte foarte mult să câştige.

Mi s-a părut că am fost foarte aproape de ea, dar m-a bătut şi a fost mai bună. A fost greu să fac puncte direct câştigătoare pentru că forţa cu care venea mingea era diferită faţă de meciurile trecute. Am luptat până la sfârşit, nu am câştigat, dar am învăţat multe lucruri. Trebuia să fiu mai îndrăzneaţă, să intru mai mult în teren, să fiu mai agresivă şi să o plimb cât mai mult", a declarat Simona.

"La unele mingi, când se striga în timpul punctului, era deranjant, pentru că îţi distrage atenţia, nu te poţi concentra, dar e normal. Trăiesc şi ei meciul ca noi. Nu am nimic de comentat, dar în timpul meciului eşti nervos şi frustrat că greşeşti şi reacţionezi altfel", a mai comentat sportiva din Constanţa.

Simona Halep a ratat şansa de a o depăşi pe Maria Sharapova şi de a urca pe locul 2 în clasamentul WTA, dar a redus diferenţa faţă de rusoaică la doar 424 de puncte. În acelaşi timp, românca a pierdut poziţia de lider în Race to Singapore, fiind depăşită de Serena Williams.


Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑