Hamilton, ameninţat chiar de coechipierul său înainte de Marele Premiu al Italiei



04 сентября 2015
foto: independent.co.uk

Campionul mondial la Formula 1, Lewis Hamilton a fost amenințat înainte de Marele Premiu al Italiei chiar de coechipierul său de la Mercedes. Nicor Rosberg a declarat că Hamilton va avea o concurenţă pe măsură la Monza.

Chiar în săptămâna în care a devenit tată, Nico Rosberg l-a avertizat pe coechipierul său de la Mercedes, Lewis Hamilton că este pregătit să lupte pentru a câştiga Marele Premiu al Italiei, ca să rămână în lupta pentru titlul mondial.

"Da, avem un monopost uimitor. Mercedes ne-a oferit cea mai bună masină. Aşa că e o mare bătălie cu Lewis Hamilton. Cursa de la Monza mereu e aproape de sfârşitul sezonului. Mai sunt opt curse, iar Hamilton este cu 28 de puncte în faţa mea. Trebuie să muncesc pentru a reduce diferenţa şi de a avea o șansă la titlu", a spus pilotul Formula 1, Rosberg. 

Monza este circuitul care a găzduit cele mai multe curse de Formula 1. Anul acesta, pe circuitul italian va avea loc a 65-a cursă.

În 2014, etapa din Italia a fost câştigată de Lewis Hamilton. Ultima oară când un pilot s-a impus de două ori consecutiv la Monza a fost în 1993 şi 1994. Atunci victoriile au fost obţinute de Damon Hill.

8 dintre ultimele 10 curse de la Monza au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position. În schimb, doar 21 dintre cele 64 de curse de la Monza au fost adjudecate de cel mai rapid pilot din calificări.

Marele Premiu al Italiei este a 12-a etapă a Mondialului de Formula 1. Cursa va avea loc duminică, iar calificările sunt programate cu o zi mai devreme.

Lewis Hamilton este lider în clasamentul general, având cu 28 de puncte mai multe decât Nico Rosberg, ocupantul locului secund.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑