Selecţionata Moldovei, în faţa unei echipe valoroase. Care sunt cei mai scumpi jucători ai Austriei



05 сентября 2015

 

Selecţionata Moldovei va întâlni o echipă mai valoroasă sâmbătă la Viena. Cel mai scump jucător al Austriei, David Alaba, de la Bayern Munchen, valorează de aproape şase ori mai mult decât întreg lotul naţionalei Moldovei. Valoarea totală a lotului austriac pe piaţa de transferuri ajunge la 112 milioane de euro.

Jucătorii naţionalei Moldovei vor juca sâmbătă împotriva unuia dintre cei mai valoroşi fotbalişti din Europa. Fundaşul naţionalei Austriei, David Alaba valorează 38 de milioane de euro. Jucătorul lui Bayern Munchen este însă singurul fotbalist austriac de asemenea nivel.

Pe locul doi se află Aleksandar Dragovic, de la Dinamo Kiev, care are o cotă de transfer de 13 milioane de euro. Următorii pe listă sunt Martin Hinteregger, de la Red Bull Salzburg, şi Kevin Wimmer de la Tottenham. Primul are o valoare de 8 milioane de euro, iar Wimmer costă cu 500.000 de euro mai puţin. Valoarea totală a lotului Austriei se ridică la 112.000.000 de euro.

Lotul Moldovei are o valoare totală de 16 ori mai mică. Conform site-urilor de specialitate, cei mai scumpi jucători din lotul actual sunt Alexandru Gaţcan, care are o valoare de 1,5 milioane şi Igor Armaş, care costă 1,2 milioane. Urmează Cătălin Carp, cu o cotă de 450.000 de euro, în timp ce portarul Nicolae Calancea are o valoare pe piaţă de 400.000 de euro. În rest, niciun fotbalist nu depăşeşte cota de 350 de mii de euro.

Şi la nivel de popularitate a fotbalului, Austria este cu mult în faţa Moldovei. În ţara noastră sunt înregistraţi 10 mii 500 jucători de fotbal. Austriecii au în schimb aproape 600 de mii de fotbalişti înregistraţi. Aproximativ şapte la sută din populaţia Austriei practică fotbalul la nivel amator sau profesionist.

Источник – PublikaTV


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑