Gala Glory: Rico Verhoven și-a păstrat centura de campion! Daniel Ghiță poate cere revanșa



07 февраля 2015

 

Olandezul Rico Verhoven și-a păstrat titlul mondial Glory la categoria grea după ce a trecut de Errol Zimmerman în mai puțin de două reprize.

Până la gala Glory 19 din Hampton – Statele Unite, transmisă în direct de Digi Sport, cei doi își împărțiseră victoriile. În 2012, Zimmerman a câștigat prin KO, iar un an mai târziu în Glory numărul 9, victoria a fost de partea lui Verhoven, dar la puncte.

Meciul 3 dintre cei doi a început fără menajamente. Zimmerman a încercat încă din start să obțină un KO rapid, dar a fost ușor potolit de Verhoven care a știut mai bine să-și pună în valoare tehnicile de braț și loviturile de picior, iar cel care o fost foarte aproape să asculte numărătoarea arbitrului a fost luptătorul din Curacao.

În primul minut din runda a 2-a, o tehnică de picior din întoarcere încercată și ratată de Zimmerman a dus la accidentarea acestuia, care nu a mai putut continua meciul, astfel că Rico Verhoven și-a păstrat centura de campion și așteaptă o nouă provocare. Posibil o revanșă pe care o poate cere Daniel Ghiță care este numărul 1 la această categorie, după înfrângerea de anul trecut !

În finala turneului piramidal de la categoria welter (77 kg.) olandezul Nikey Holzken l-a învins spectaculos prin TKO în repriza a 3-a pe americanul Raymond Daniels. Reprezentantul gazdelor nu a reușit să-și mai valorifice spectaculoasele lovituri de picior din săritură și a fost trimis la podea o dată în prima rundă, de două ori în repriza secundă și ultima oară la jumătatea reprizei a 3-a. Holzken câștigă turneul și îl poate provoca acum pe deținătorul titlului Glory, canadianul Joseph Valtellini.

Următorul turneul, Glory 20, va avea loc în Dubai și va fi de asemenea transmis ÎN DIRECT la Digi Sport.

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑