Carpi - Udinese 2-1. A treia victorie a sezonului pentru gazde



**Carpi - Udinese 2-1.** A treia victorie a sezonului pentru gazde

Carpi a obţinut a treia victorie stagională, 2-1 pe teren propriu, cu Udinese, într-un meci în care Lorenzo Pasciuti a intrat în istoria fotbalului italian.

Oaspeţii au ameninţat primii poarta adversă, cu singurul lor şut pe poartă din prima repriză, dar Belec a intervenit excelent la execuţia lui Thereau, în minutul 16.

Carpi a reacţionat prin Zaccardo, două minute mai târziu, însă Karnezis a răspuns cu un reflex foarte bun.

Gazdele au deschis scorul în minutul 26, după o lovitură de cap a lui Pasciuti, care a devenit astfel primul jucător care înscrie pentru aceeaşi echipă în fiecare eşalon din Italia, din Serie D până în Serie A.

Carpi s-a distanţat pe tabelă cu 20 de minute înainte de final, prin Lolo, care a finalizat o fază excelentă a gazdelor, însă Udinese a redus din diferenţă aproape imediat, graţie reuşitei lui Duvan Zapata.

Friulanii puteau chiar să obţină un punct. Cea ma mare şansă de egalare i-a aparţinut lui Badu, care a reluat în bară, în minutul 82.

S-a terminat 2-1 pentru Carpi, care rămâne penultima în Serie A TIM. De cealaltă parte, Udinese a suferit prima înfrângere în ultimele trei etape.

Carpi: Belec - Zaccardo, Romagnoli, Gagliolo, Letizia - Pasciuti, Cofie, Bianco (Lasagna 51), Di Gaudio (Crimi 66) - Lollo - Mbakogu (Suagher 90+1)

Antrenor: F. Castori

Udinese: Karnezis - Piris, Danilo, Felipe - Widmer (Zapata 62), Badu, Lodi, B. Fernandes (Marquinho 82), Ali Adnan - Perica (Di Natale 52), Thereau

Antrenor: S. Colantuono

Источник – DIGIsport


ПРОКОММЕНТИРОВАТЬ

КОММЕНТАРИИ



sports.md

Cамые обсуждаемые

Самые популярные

  • за год
  • за 6 месяцев
Loading...
Наверх ↑